Furtuna Ciaran a lăsat peste 1 milion de locuințe fără curent în nord-vestul Franței. Cod roșu cu vânt de 200 km/h

Data actualizării: Data publicării:
A pedestrian walks past a tree which felt on a car after storm ciaran
Furtuna Ciaran a lăsat 1,2 milioane de locuințe fără curent. Foto: Profimedia

Furtuna Ciaran, care s-a abătut joi asupra vestului Europei cu vânt de peste 200 km/h şi ploi abundente, a omorât o persoană şi a lăsat 1,2 milioane de familii fără electricitate în Franţa, obligând autorităţile din regiune să închidă aeroporturile, căile ferate, serviciile de feribot şi şcolile.

Mai multe zone din regiunile Bretania şi Normandia au fost plasate sub incidenţa unui cod roşu de vânt puternic, iar pentru restul teritoriului din nord-vestul Franței a fost emis un cod portocaliu.

În departamentul Finistere din Bretania, unde vântul a atins viteza de 207 k/h în localitatea Pointe du Raz, două persoane au fost accidentate uşor, iar traficul rutier a fost interzis până la noi dispoziţii, a anunţat prefectul local, Alain Espinasse, pentru postul radiofonic RTL, potrivit AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

De asemenea, în zonele de coastă au fost raportate valuri cu înălţimea de 20 de metri.

„Repet: staţi acasă!”, le-a transmis localnicilor prefectul Alain Espinasse.

Ministrul francez al Transporturilor, Clement Beaune, a declarat pentru postul radiofonic FranceInfo că un şofer de camion a murit în departamentul Aisne, la nord-est de Paris, după ce un copac s-a prăbuşit peste vehiculul său.

„Asta arată că şi în regiunile care nu se află sub un cod roşu există un risc foarte mare pe drumuri”, a adăugat ministrul Clement Beaune.

1,2 milioane de locuinţe fără electricitate

Ministrul Energiei din Franţa, Agnes Pannier-Runacher, a declarat pe reţeaua de socializare X că furtuna Ciaran a lăsat 1,2 milioane de locuinţe fără electricitate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit AFP, pe lângă vântul deosebit de puternic, Meteo-France a emis şi o avertizare pentru „un episod ploios care aduce cantităţi importante de precipitaţii într-un timp scurt peste soluri deja saturate”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a alăturat miercuri seară numeroaselor mesaje ale autorităţilor care îndeamnă la prudenţă în faţa acestui eveniment climatic.

„Nu vă asumaţi niciun risc. Rămâneţi acasă şi încercaţi să aflaţi veşti despre cei dragi care au rămas izolaţi”, a scris preşedintele Macron într-un mesaj distribuit pe reţelele de socializare.

Acoperișuri smulse de pe case în Regatul Unit

Potrivit Reuters, în Regatul Unit, Insulele Canalului s-au aflat printre cele mai afectate regiuni, iar BBC a raportat că vântul puternic a spart mai multe ferestre şi au smuls acoperişul de pe o casă din Insula Jersey, forţând câteva familii să se refugieze în hoteluri din apropiere.

Sudul Angliei a fost de asemenea grav afectat, cu multe şcoli închise, iar agenţiile de intervenţie şi salvare pe mare i-au îndemnat pe localnici să stea departe de regiunile costiere.

Compania aeriană olandeză KLM a anulat zeci de zboruri spre şi dinspre Aeroportul Schiphol din Amsterdam pentru ziua de joi.

Met Office din Regatul Unit a precizat că furtuna Ciaran este o furtună de toamnă „destul de normală”, dar a precizat că, potrivit unor proiecţii climatice, frecvenţa şi intensitatea unor astfel de furtuni ar putea creşte uşor în timpul iernii britanice.

Conform AFP, evenimentele meteorologice extreme (cicloane, canicule, inundaţii, secete) sunt fenomene naturale. Însă schimbările climatice provocate de emisiile de gaze cu efect de seră generate de activităţile umane pot să le amplifice.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri