Marea Britanie închide toate grădiniţele, şcolile şi colegiile. Sunt peste 100 de decese din cauza Covid-19

Data actualizării: Data publicării:
boris johnson vorbeste in conferinta de presa
Boris Johnson, premierul Marii Britanii. Foto: Getty Images

Grădiniţele, şcolile şi colegiile din Marea Britanie vor fi închise, măsura urmând să intre în vigoare de vineri. Peste 2.600 de persoane au fost infectate cu coronavirus în Marea Britanie.

Autorităţile din Marea Britanie au decis miercuri seară închiderea şcolilor şi colegiilor, în cadrul eforturilor de limitare a răspândirii coronavirusului.

Guvernul Boris Johnson a făcut anunțul după o serie de critici privind acţiunile insuficiente în sensul limitării răspândirii coronavirusului, infomează Mediafax.

Cele mai multe şcoli vor fi închise începând de vineri, dar unele unităţi de învăţământ vor rămâne deschise pentru copiii angajaţilor serviciilor esenţiale.

„Ştiu că situaţia a devenit din ce în ce mai problematică. Am spus anterior că, în cazul în care ştiinţa şi recomandările se vor schimba astfel încât menţinerea deschisă a şcolilor nu va mai fi în interesul elevilor şi proferosilor, vom acţiona. Ne aflăm acum în acel moment. Răspândirea virusului se produce într-un ritm mai alert decât se anticipa”, a declarat Gavin Williamson, ministrul Educaţiei, în Parlament.

Autorităţile din Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord anunţaseră deja închiderea şcolilor începând de vineri.

„Analizând situaţia actuală, cred că trebuie să intensificăm presiunile prin închiderea şcolilor”, a precizat Boris Johnson.

Marea Britanie: 104 decese cauzate de coronavirus

Bilanţul epidemic a ajuns la 104 morţi în Marea Britanie şi sunt 2.626 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, conform datelor anunţate miercuri seară de autorităţi.

Bilanţul precedent era de 71 de morţi.

Până acum, Marea Britanie a efectuat 56.221 de teste pentru coronavirus.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri