Sari la conținut

Plan de reformă: Salariu minim în toate țările membre UE

Comisia Europeană vrea să fie stabilit un salariu minim pentru angajaţi şi un venit minim garantat pentru şomeri, în toate ţările membre. O spune chiar şeful exectivului comunitar Jean Claude Juncker, care face apel la decenţa modului de viaţă european.

Totul, în condiţiile în care există deja salariu şi venit minim garantat în majoritatea statelor comunitare. În prezent, doar şase ţări nu le oferă cetăţenilor lor astfel de facilităţi. Este vorba de ţările nordice - Danemarca, Finlanda şi Suedia, dar şi de economii cu greutate ale Uniunii - Italia și Austria, la care se adaugă Cipru.

Preşedintele Comisiei Europene susţine că Bruxellesul vrea să combată astfel creşterea inegalităţii sociale din cele 28 de state membre. Comisia Europeană pregăteşte un program de reformă socială pentru luna martie, prin care speră să ofere o alternativă la criticile extremei dreapta privind inegalităţile sociale din ţările membre.

Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene: Cred că ar trebui să existe, oriunde în Europa, în toate statele membre, începând cu zona euro, un salariu minim. Orice fel de slujbă merită un salariu. Nu acelaşi salariu minim peste tot, dar principiul unui salariu minim social cred că este de o importanţă crucială. Există în Europa un nivel de demnitate pe care trebuie să îl respectăm.

Sursa: Digi24 TV

Pe aceeași temă

Cai troieni?

Şeful formal şi şeful real al Guvernului de la Bucureşti au păşit într-un teritoriu cu numeroase necunoscute, în care...