Sari la conținut
News Alert

Președintele Poloniei a promulgat legea privind Holocaustul

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a promulgat mult contestata lege privind Holocaustul, în pofida protestelor venite din partea Israelului, SUA şi Ucrainei, informează Agerpres.

andrzej duda, presedinte polonia_fb_august 2015

Andrzej Duda

Legea impune amenzi şi pedepse cu închisoarea de până la trei ani, inclusiv cetăţeni străini, pentru menţionarea termenului „tabere poloneze ale morţii” şi pentru sugerarea „în mod public şi împotriva realităţii” a faptului că naţiunea şi statul poloneze au fost complice la crimele comise de Germania nazistă.

Guvernul de la Varşovia, condus de Partidul Lege şi Justiţie (centru-dreapta), afirmă că noul act normativ este necesar pentru a proteja reputaţia polonezilor ca victime ale agresiunii naziste.
Şeful statului polonez i-a solicitat Tribunalului Constituţional să verifice conformitatea acestei legi cu legea fundamentală poloneză, în legătură cu libertatea de exprimare. Este foarte probabil ca opinia acestei instituţii să fie emisă după intrarea în vigoare a legii respective.

„Am decis să semnez legea şi să sesizez prin urmare Tribunalul Constituţional. Este o soluţie care, pe de o parte, protejează interesele Poloniei, demnitatea noastră şi interesul istoric, pentru ca aprecierile despre noi făcute în lume să fie oneste şi să nu fim defăimaţi ca stat şi naţiune. Pe de altă parte, ea ţine cont de sensibilitatea persoanelor pentru care problema amintirii istorice a Holocaustului rămâne extrem de importantă”, a declarat Duda, citat de postul public de televiziune polonez.

Israelul a reacţionat, susţinând că legea va interzice declaraţiile adevărate despre rolul pe care unii polonezi l-au avut în crimele naziste. „Noi nu vom tolera să fie deformat adevărul şi rescrisă istoria sau să fie negat Holocaustul”, a subliniat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

La rândul lor, SUA şi-au exprimat în termeni fermi „îngrijorarea” după votarea legii, joia trecută, în Senatul polonez. Legea riscă să aibă „repercusiuni asupra intereselor şi relaţiilor strategice ale Poloniei, inclusiv cu SUA şi Israel”, a avertizat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert, care a estimat că de eventualele divizări între Varşovia şi Washington „nu ar profita decât rivalii noştri”.

Fără a încerca să-şi modifice poziţia pe fond, liderii polonezi au încercat să minimalizeze criza şi să o pună pe seama unei neînţelegeri. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a calificat vineri drept temporare tensiunile din relaţiile cu Israelul şi SUA.