Primarul din Gdansk a fost înjunghiat la un eveniment caritabil, în fața a sute de oameni

Data actualizării: Data publicării:
atacator primar gdansk imobilizat

Primarul oraşului polonez Gdansk, Pawel Adamowicz, a fost înjunghiat pe scenă, în timpul unui eveniment caritabil. Sute de oameni erau în sala în care avea loc un concert al cărui scop era strângerea de fonduri pentru a finanța achiziționarea de echipamente medicale.

ACTUALIZARE luni, 14 ianuarie. Primarul din Gdansk a murit. Medicii au făcut eforturi extradordinare pentru a salva viaţa edilului. Acesta a primit 20 de litri de sânge prin transfuzii, dar organismul lui nu a rezistat şocului iniţial al unei hemoragii masive.

Pawel Adamowicz a fost grav rănit la inimă, în diafragmă şi abdomen.

Agresorul său, un localnic din Gdansk în vârstă de 27 de ani, cu prenumele Stefan, tocmai ieşise din închisoare, unde a stat mai mult de cinci ani fiind condamnat pentru jafuri bancare.


Primarul se afla, împreună cu alţi oameni, pe scenă, atunci când un bărbat a urcat şi el, s-a dus ţintă către edil şi l-a înjunghiat de mai multe ori. Oamenii din sală nu au văzut foarte bine ce s-a întâmplat. Şi, în timp ce pe scenă se instalase panica, iar primarului i se acorda primul ajutor, atacatorul a agitat prin aer cuţitul şi chiar a luat microfonul spunând că a fost aruncat în închisoare de partidul care l-a susţinut la alegeri pe primarul din Gdansk și că a fost „torturat”.

Atacatorul, un tânăr de 27 de ani, a fost imobilizat apoi de forţele de ordine şi arestat. Primarul a fost reanimat la locului incidentului după care a fost transportat cu ambulanţa la spital și a fost operat. Starea lui este gravă, iar centrul regional din Gdansk a făcut apel la donații de sânge.

primarul din gdansk pawel adamowicz
Poza pe care Pawel Adamowicz, primarul din Gdansk, a postat-o pe contul său de Facebook cu câteva ore înainte de concertul la care a fost înjunghiat Foto: Facebook

Pawel Adamowicz, în vârstă de 53 de ani, este de 20 de ani primar în Gdansk, orașul-simbol al rezistenței anticomuniste poloneze. El fusese reales în toamna lui 2018, când la alegerile locale a fost sprijinit de partidul liberal Platforma Civică, care s-a aflat la guvernare și care acum e în opoziție.

Într-o demonstrație de solidaritate mai puțin obișnuită în ultima vreme în Polonia, mesajele de susținere pentru Pawel Adamowicz au curs de la politicieni din tot spectrul politic, relatează Radio Polonia. Premierul Mateusz Morawiecki a condamnat atacul și a scris pe Twitter: „Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către primarul Adamowicz”.

La rândul său, președintele Andrzej Duda a scris că a fost informat că doctorii au reușit să-l resusciteze, dar Pawel Adamowicz se află încă într-o stare dificilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri