Românii care tranzitează Serbia în mai puţin de 12 ore nu vor mai prezenta un test COVID negativ

Data publicării:
laborator eprubete teste
Teste coronavirus. Foto: Inquam Photos / George Călin

Persoanele care călătoresc din România și tranzitează Serbia în mai puțin de 12 ore nu trebuie să prezinte un test Covid negativ (PCR), informează vineri Ministerul Afacerilor Externe.

Autorităţile sârbe au publicat joi o nouă decizie pentru revizuirea condiţiilor de intrare şi tranzit în Republica Serbia, aplicabilă persoanelor care sosesc din România, Bulgaria, Croaţia şi Macedonia de Nord, potrivit unui comunicat MAE.

„Conform noilor prevederi, începând cu data de 20 august, tranzitul persoanelor care călătoresc din România, Bulgaria, Croaţia sau Macedonia de Nord şi care nu depăşeşte o durată de 12 ore este permis fără obligativitatea prezentării unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test molecular negativ persoanele care intră pe teritoriul Republicii Serbia dinspre unul dintre cele patru state menţionate anterior, dacă persoanele în cauză au fost doar în tranzit, pentru nu mai mult de 12 ore, pe teritoriul acestora", se arată în comunicat.

Totodată, autorităţile sârbe au anunţat noi excepţii de la obligativitatea prezentării unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

"Astfel, începând cu data de 20 august, în plus faţă de categoriile exceptate anterior, cetăţenii străini care au domiciliul sau reşedinţa în Republica Serbia şi deţin documente valabile în acest sens, membrii echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului Republicii Serbiei nu depăşeşte 12 ore, personalul feroviar, personalul navigant şi pasagerii aeronavelor care tranzitează aeroporturile sârbe, copiii cu vârsta de până la 12 ani, dacă părinţii, tutorii sau persoanele care îi însoţesc prezintă un test molecular negativ PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, şi personalul diplomatic şi consular acreditat în Republica Serbia şi cel al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii lor de familie, posesori ai cărţilor de identitate specifice emise de autorităţile sârbe competente", menţionează Ministerul de Externe.

Mai sunt exceptaţi de la măsura obligatorie privind prezentarea unui test molecular negativ (PCR) lucrătorii transfrontalieri care deţin documente doveditoare valabile în acest sens, transportatorii care au ca destinaţie finală Republica Serbia sau care preiau marfă din acest stat, membrii echipajelor de transport rutier de persoane (autobuze de linie şi de transport internaţional de persoane), aflaţi fie în tranzit, fie având destinaţia finală sau opriri în Republica Serbia, personalul navigant al aeronavelor cu destinaţia Republica Serbia, personalul navelor fluviale care transportă marfă către un port sârb sau care se află în tranzit. În cazul navigaţiei în amonte, tranzitul fluvial pe căile navigabile internaţionale pe teritoriul Republicii Serbia este limitat, la maximum 90 de ore de la momentul intrării pe teritoriul Republicii Serbia pentru barje şi la 60 de ore pentru nave, iar în cazul navigaţiei în aval tranzitul fluvial este limitat la 72 de ore pentru barje şi la 54 de ore pentru nave şi convoaiele umanitare agreate pe cale diplomatică.

MAE reaminteşte că, în celelalte cazuri, intrarea cetăţenilor străini care sosesc din România, Bulgaria, Croaţia şi Macedonia de Nord în Republica Serbia se poate realiza doar cu prezentarea unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării, în laboratoare acreditate la nivel naţional. 

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate