Theresa May prezintă Parlamentului un nou plan pentru ieșirea Marii Britanii din UE

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Premierul britanic, Theresa May, urmează să detalieze luni în faţa deputaţilor un nou plan pentru Brexit după respingerea masivă, pe 15 ianuarie, de către deputaţi, a acordului pe care l-a încheiat cu Bruxellesul la sfârşitul lui 2018.

Theresa May Leaves For Prime Minister's Questions
Theresa May nu renunță la Brexit / FOTO: Guliver / Getty Images

Şefa cabinetului de la Londra s-a angajat în negocieri cu opoziţia pentru a încerca să ajungă la un consens asupra unui nou acord, dar situaţia se află în impas.

Pe de altă parte, ministrul britanic al comerţului, Liam Fox, a avertizat duminică, în paginile jurnalului The Sunday Telegraph, contra unui "tsunami politic" dacă deputaţii vor eşua să respecte votul referendumului din 2016 care a decis retragerea din UE.

El i-a criticat, de asemenea, pe partizanii unui Brexit fără acord, dorit de opoziţia laburistă, afirmând că este "lucrul cel mai stupid posibil" într-o negociere "să renunţi la cartea cea mai puternică''.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri