Sari la conținut

Turcia, încă un pas spre „sultanat”

Turcia a făcut un nou pas către un regim prezidenţial, aşa cum îşi doreşte Recep Erdogan. Parlamentul a adoptat un pachet de modificări ale Constituţiei pentru a da puteri mai mari şefului statului.

Schimbările ar urma să fie supuse la un referendum în primăvară, dar membrii partidului de guvernământ nu au dubii că vor trece de votul popular. Astfel, modificările la legea supremă ar permite preşedintelui să dea decrete, să numească miniştri, să declanşeze starea de urgenţă şi să dizolve parlamentul.

Opoziţia se teme că aceste prevederi vor elimina separarea puterilor în stat şi echilibrul dintre instituţii. În prezent, preşedintele Turciei are un rol mai mult ceremonial. Dar Recep Erdogan, care a fost premier 10 ani înainte să fie ales la funcţia supremă în stat, a susţinut mereu un regim prezidenţial.

Noua constituție a Turciei prin care vor fi extinse puterile președintelui Recep Tayyip Erdogan va transforma efectiv țara într-un „sultanat”, ceea ce va însemna finalul democrației, a avertizat joi, la Ankara, șeful Asociației avocaților turci, Metin Feyzioglu, potrivit DPA.

În cărțile noastre, avem un termen specific pentru asta: acesta este sultanat”, a declarat Feyzioglu într-o conferință de presă.

Pe aceeași temă