Ucraina. Biserică, amenajată într-o cisternă abandonată

Data publicării:
bisrica cisterna

Containerul uriaş, transformat în biserică, fusese abandonat de o firmă de construcţii, la finalul lucrărilor în zonă, iar acum e locul de rugăciune al credincioşilor romano-catolici.

Locuitorii din Perekodi, în vestul Ucrainei, erau nevoiţi să meargă până în oraşul vecin, adică mai bine de zece kilometri, ca să ia parte la slujbele religioase. Au început să caute soluţii pentru a-şi construi propria biserică, deşi n-aveau bani suficienţi. Aşa le-a vent ideea de a valorifica o cisternă abandonată în pădurea de la marginea oraşului. Containerul fusese folosit de muncitorii de pe un şantier, iar la finalul lucrărilor fusese lăsat de izbelişte.

Preotul din oraş s-a ocupat de amenajare şi chiar a ridicat o faţadă specifică lăcaşurilor catolice. Astfel că, privită de la intrare, pare o biserică obişnuită. Abia după ce îi treci pragul îţi dai seama că, de fapt, te afli într-un cilindru uriaş în care au fost tăiate câteva ferestre.

Oamenii sunt mulţumiţi că au unde să se roage, aproape de casă, iar cisterna devenită biserică este locul unde se adună în fiecare zi de sărbătoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri