UE se grăbește cu lansarea unor noi generaţii de sateliţi: Trebuie să protejăm Europa în viitoarele competiţii tehnologice

Space in Images - European Space Agency (ESA)
Satelit din sistemul Galileo. Foto: Profimedia

Uniunea Europeană vrea să activeze viitoarea generaţie a sistemului Galileo de navigaţie prin satelit cu „o primă lansare în 2024”, în avans faţă de calendarul prevăzut, a anunţat comisarul european responsabil de domeniul spaţial, Thierry Breton, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Nu e timp de pierdut cu tehnologii din trecut, deoarece trebuie să protejăm Europa în viitoarele competiţii tehnologice”, a pledat comisarul pentru piaţa internă, în cadrul celei de-a 13-a ediţii a Conferinţei Spaţiale Europene de la Bruxelles.

Comisia Europeană a emis în mai 2018 un aviz pentru achiziţia a patru sateliţi de nouă generaţie „care au caracteristici evoluate pentru a asigura continuitatea constelaţiei Galileo în 2025-2026”.

În urma evaluării tehnice (a ofertelor înaintate de producători - n.r.), a fost luată decizia. Ea va fi anunţată până la sfârşitul lunii”, a declarat Breton.

Sistemul de navigaţie prin satelit este unul dintre programele esenţiale ale UE în sectorul spaţial. Cei 26 de sateliţi ai săi, care ar urma să ajungă pe termen lung la 30, reprezintă alternativa la sistemele american (GPS), rus (GLONASS) sau chinez (BeiDou) şi ar trebui să îi asigure UE autonomie strategică în acest domeniu.

Din cele 13,2 miliarde de euro consacrate domeniului spaţial pentru perioada 2021-2027 de către UE, 8 miliarde ar urma să fie alocate pentru Galileo, iar 4,8 miliarde, pentru programul Copernicus de observare a Pământului.

Alături de cele două constelaţii, Thierry Breton vrea de asemenea ca UE să dispună de propria constelaţie pentru a furniza internet de mare viteză.

Europa nu îşi poate permite să fie divizată în privinţa acestor chestiuni strategice”

Folosind tehnologii cuantice, ea ar permite să se elimine „zonele albe” în care nu există conexiune şi „să menţine continentul conectat indiferent ce s-ar întâmpla”, potrivi lui Breton.

Obiectivul meu este să avansăm rapid. Prin urmare, ar fi oportun ca în acest an Comisia să prezinte Parlamentului European şi Consiliului o propunere pentru a avansa concret”, a pledat comisarul.

Bruxellesul a comandat la sfârşitul lunii decembrie un studiu de fezabilitate unui consorţiu de producători pentru 7,1 milioane de euro.

Breton şi-a dezvăluit de asemenea intenţia de a „iniţia o alianţă europeană a lansatorilor” care să aducă împreună „în următoarele luni” Agenţia Spaţială Europeană, companiile din domeniu şi statele membre.

Obiectivul ar fi de a stabili „o foaie de parcurs europeană comună pentru viitoarea generaţie de lansatori şi de tehnologii pentru a asigura un acces autonom la Spaţiu”.

Europa nu îşi poate permite să fie divizată în privinţa acestor chestiuni strategice, trebuie să fim capabili să depăşim interesele naţionale”, a spus el.

Editor : Liviu Cojan

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate