Uniunea Europeană a depășit Statele Unite la rata de vaccinare a populației cu prima doză

Data publicării:
doza de vaccin si seringa pe fondul unui steag al uniunii europene
Uniunea Europeană a depășit SUA ca rată a populației vaccinate cu o primă doză anti-COVID Foto: Guliver/GettyImages

Uniunea Europeană a depăşit Statele Unite în ceea ce privește rata populaţiei care a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva coronavirusului, în condițiile în care luni de zile Europa a fost în urma SUA la acest capitol, notează AFP, preluată de Agerpres.

„Am promis, am îndeplinit. UE depăşeşte Statele Unite în această săptămână şi devine continentul de pe locul 1 în lume vaccinat cu prima doză. Totul, în timp ce exportăm jumătate din producţia noastră în peste 100 de ţări”,  a scris pe Twitter comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton .„Eficienţă şi solidaritate - o realizare de care putem fi mândri”, a adăugat oficialul european, căruia i s-a încredinţat responsabilitatea unui grup de lucru pentru a mări producţia şi aprovizionarea cu vaccinuri în Europa.

„Uniunea Europeană a vaccinat până în prezent cu prima doză o parte mai mare a populaţiei sale decât Statele Unite (55,5% față de 55,4%)”, a scris pe Twitter și secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune. „Continuăm, mărim viteza!”, a adăugat el, ilustrând postarea cu statistici de pe site-ul Our World in Data.

Campania de vaccinare a Uniunii Europene, care a demarat mai lent decât în Regatul Unit şi Statele Unite din cauza unei aprovizionări insuficiente, a făcut obiectul criticilor şi polemicilor în primele luni ale anului. Comisia Europeană, care a coordonat comenzile de vaccinuri pentru cele 27 de state membre, a fost cu precădere ținta criticilor.

În februarie, în mijlocul polemicii legate de întârzierile din campania de vaccinare, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut  că s-au făcut unele greşeli. „Am subestimat dificultăţile legate de producţia de masă (...) Am fost prea optimişti şi, fără îndoială, prea încrezători în ceea ce priveşte livrarea la timp a dozelor comandate”, a declarat ea. „Dar lupta împotriva virusului nu este un sprint, este un maraton, care necesită rezistenţă şi tenacitate”, adăuga Ursula von der Leyen.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu avea şeful ITM Bucureşti. Costel Grojdea spune că maşina Lamborghini de 300.000 de euro nu este a...
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi...
Newsweek
Pensie crescută: Unui pensionar i se recunosc 15 ani munciți la grupa a II-a. Decizia ajută toți pensionarii
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...