Sari la conținut

VIDEO. Casele care „fug” de inundații

Casa viitorului pluteşte şi se mută unde vrea proprietarul. Aşa văd lucrurile experţii unui birou de arhitectură din Olanda, care s-au gândit şi la casa amfibie, care se poate ridica atunci când este în pericol să fie inundată. Arhitecţii speră să-i convingă pe localnicii din zonele de coastă să nu se mute de teama inundaţiilor la care mulţi se aşteaptă din cauza încălzirii globale.

Două treimi dintre metropolele lumii sunt în zone joase şi inundabile. Acolo unde mulţi vedem riscuri, arhitecţii olandezi fără inhibiţii văd o nouă oportunitate: extinderea pe apă, în perfectă siguranţă.

Koen Olthuis, arhitect: În ultimii 10-15 ani, ne-am dat seama că nu te poţi pune întotdeauna cu natura. Este mai bine să trăieşti în armonie cu natura.

De secole, olandezii au zeci de mii de case plutitoare, de fapt barje reamenajate ca locuinţe. Acum, vor să treacă la un nou nivel. Case adevărate, pe apă, capabile să facă faţă furtunilor şi să îşi protejeze proprietarii.

Richard Coutts, arhitect: Una dintre provocările de care te loveşti în urbanism, pentru comunităţile care locuiesc aproape de apă, pleacă de la schimbările climatice care aduc inundaţii mult mai des decât înainte. De aceea, trebuie să dezvoltăm un tip de arhitectură care anticipează astfel de fenomene. Unul dintre prototipuri se numeşte Casa Amfibie. Seamănă cu o clădire obişnuită, aflată la mică distanţă de apă, dar în cazul unei inundaţii casa se poate ridica pe măsură ce creşte nivelul apei, iar locatarii rămân în siguranţă.

Sistemul este surprinzător de simplu, bazat pe principiul vaselor comunicante, dar trebuie executat impecabil pentru a funcţiona perfect. Apa ajunsă pe mal este absorbită în fundaţia casei, apoi începe să urce pe patru piloni, astfel încât parterul să fie mereu la nivelul mării sau puţin deasupra ei. Alt tip de casă, cu adevărat plutitoare, este de fapt un container cu patru stâlpi din oţel, ascunşi în zidărie. Când proprietarii vor să stea într-un singur loc, stâlpii se înfig în sol şi ţin casa pe loc, exact ca nişte ancore.

Koen Olthuis, arhitect: Oraşele obişnuite cu apa sunt mult mai adaptabile, mult mai sigure, mai prietenoase cu mediul, deci deţin toate oportunităţile. Aşadar, oraşul viitorului va fi jumătate pe uscat, jumătate pe apă, va asigura complet necesităţile urbane. Oraşul plutitor este de viitor şi se va dezvolta şi mai mult.

Etichete: arhitectura , case inundatii , case plutitoare

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale