Un fost star pop, condamnat pentru pedofilie și eliberat condiționat, a fost trimis înapoi în închisoare după doar o lună în libertate

Data publicării:
Gary Glitter
Un fost star pop, condamnat pentru pedofilie și eliberat condiționat, a fost trimis înapoi în închisoare după doar o lună în libertate. Foto: Profimedia

Fostul star pop Gary Glitter a fost rechemat la închisoare după ce a încălcat condițiile de eliberare condiționată, a anunțat Serviciul de Probațiune din Marea Britanie, citat de BBC. Cântărețul, cu numele real de Paul Gadd, a fost pus în libertate în luna februarie, după ce a executat jumătate din pedeapsa de 16 ani de închisoare, după ce a abuzat sexual trei eleve.

După ce a fost eliberat din închisoare, el a fost supus unor condiții, inclusiv monitorizarea prin purtarea unei brățări GPS.

Starul pop, în vârstă de 79 de ani, a fost încarcerat în 2015 pentru pedofilie.

Un purtător de cuvânt al Serviciului de Probațiune a declarat că protejarea publicului a fost „prioritatea numărul unu". „De aceea, stabilim condiții stricte de acordare a permisului și, atunci când infractorii le încalcă, nu ezităm să îi trimitem înapoi în arest".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit 35 sau 40 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu pe țară?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine