Vaticanul obligă încă un episcop polonez care a protejat preoți pedofili să demisioneze

Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc. Foto: Profimedia Images

Vaticanul a anunţat, sâmbătă, că papa Francisc a acceptat demisia episcopului Andrzej Dziuba, în vârstă de 73 de ani, acuzat că a acoperit agresiuni sexuale comise de preoţii din subordinea sa împotriva unor minori.

Dziuba, episcop în dioceza Lowicz din centrul Poloniei, „a demisionat la cererea Sfântului Scaun”, precizează un comunicat al nunţiului apostolic de la Varşovia. Demisia prelatului este a doua în rândul prelaţilor din Polonia după cea de luna trecută a arhiepiscopului de Szczecin, Andrez Dziega, implicat şi el într-un scandal legat de agresiunile sexuale.

Conform presei poloneze, Dziuba ştia despre cel puţin doi preoţi pedofili în dioceza sa, însă nu a declanşat anchete, ci doar i-a transferat în alte parohii.

Nunţiatura apostolică - reprezentanţa Vaticanului în Polonia - s-a referit la „dificultăţi” în conducere din partea episcopului, „în special o neglijenţă în gestionarea cazurilor de agresiuni sexuale din partea anumitor membri ai clerului asupra unor minori”.

Scandalurile de pedofilie şi încercările de a le muşamaliza au zguduit în ultimii ani Biserica Catolică poloneză.

Papa Francisc şi-a asumat misiunea de a combate agresiunile sexuale în cadrul bisericii pe care o conduce şi a insistat asupra unei politici de „toleranţă zero” în această privinţă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amendă pentru tulburarea liniștii publice. Situaţii clare în care poţi fi sancţionat şi câţi bani trebuie să...
Digi FM
Maioneză de post. Rețeta simplă, rapidă și cremoasă, numai bună de adăugat în salate în Postul Paștelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adevărul din spatele scandalului Pussycat Dolls. Motivul pentru care trupa s-a destrămat înainte de marele...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Rusia a deschis un dosar penal împotriva Olandei, pe care o acuză furtul „aurului scitic” din Crimeea. Unde...
Newsweek
Se schimbă data la care vor fi virate pensiile în aprilie. Paștele dă peste cap programul Casei de Pensii
Digi FM
Ținute care au rămas în istoria premiilor Oscar. De la rochia lebădă a lui Bjork și costumul purtat cu fața...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea. „Ei stăpânesc cunoştinţe mult mai vaste decât știam noi că este...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică