"Urgenţă climatică fără precedent": Avertismentul președintelui Braziliei la summitul G20

Data publicării:
Luiz Inacio Lula da Silva și Narendra Modi la G20
Prim-ministrul Indiei Narendra Modi strânge mâna cu președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva înaintea summitului liderilor G20 de la New Delhi, pe 9 septembrie 2023. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a declarat sâmbătă, la summitul G20, că lumea se confruntă cu o "urgenţă climatică fără precedent", dând ca exemplu inundaţiile din ţara sa, transmite France Presse, preluat de News.ro.

"Absenţa unui angajament în favoarea mediului ne-a condus la o situaţie de urgenţă climatică fără precedent", a declarat el în debutul reuniunii de două zile la vârf, organizată la New Delhi.

"Secetele, inundaţiile, furtunile şi incendiile sunt din ce în ce mai frecvente şi compromit securitatea alimentară şi energetică", a adăugat Lula, a cărui ţară va găzdui summitul asupra climatului COP30 în 2025.

Liderii G20 s-au reunit la New Delhi în condiţiile în care acest an va fi probabil cel mai fierbinte din istorie, dar speranţele sunt slabe pentru a vedea grupul, divizat, punându-se de acord asupra unor acţiuni ambiţioase care să permită rezolvarea crizei climatice, notează AFP.

Trei probleme-cheie se află pe agenda summitului de la New Delhi: triplarea capacităţilor mondiale în materie de energie regenerabilă, reducerea progresivă a utilizării combustibililor fosili, precum cărbunele, dar şi finanţarea tranziţiei verzi în ţările în curs de dezvoltare.

În luna iulie, miniştrii energiei din ţările G20 nu au furnizat totuşi nicio foaie de parcurs pentru reducerea emisiilor şi nici nu au menţionat în declaraţia lor finală cărbunele, care constituie totuşi unul dintre principalii factori care contribuie la încălzirea climatică.

"Comunicatele care au fost publicate sunt trist de inadecvate", a declarat în această săptămână pentru AFP Simon Stiell, de la Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CNUCC).

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Momentul în care un bărbat sare pe geam ca să scape dintr-o ceartă cu iubita lui. Imaginile fac furori pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
Nicole Kidman și Jamie Lee Curtis au legat o prietenie profundă la filmările pentru „Scarpetta”. „Ea are...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Venituri nepermanente ignorate la pensie. Pensionarii trebuie să refacă adeverințele contra unei sume mari
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
James Cameron crede că AI ar putea duce la o apocalipsă provocată de roboți, ca cea din „Terminator 2”
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...