Fostul vicepreședinte al Protecției Copilului dă în judecată ministerul condus de Firea. El spune că a fost demis fără motiv

Data actualizării: Data publicării:
Vișinel Bălan, fost vicepreședinte al ANPDCA participă la o ședință.
Vișinel Bălan, fost vicepreședinte al ANPDCA, a fost demis luna trecută. Foto: Facebook/Vișinel Bălan

Vișinel Bălan, fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), a anunțat că va da în judecată Guvernul, prin Ministerul Familiei, susținând că nu i s-a prezentat un motiv pentru care a fost eliberat din funcție, luna trecută.

"Am luat o decizie importantă pentru mine și, mai ales, pentru copiii abandonați din România. Am decis să înaintez o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului, prin Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, ca urmare a refuzului lor de a-mi pune la dispoziție adresa prin care am fost eliberat din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție", a scris acesta pe Facebook.

"Cred că este esențial să am la dispoziție toate informațiile necesare pentru a-mi apăra reputația și pentru a demonstra că decizia de a fi eliberat din funcție a fost una injustă și nejustificată. În acest sens, am solicitat respectuos Curții de Apel București să suspende Decizia Prim-ministrului nr. 69 din 27 martie 2023, până în momentul în care voi avea acces la adresa nr. 3602/22.03.2023", a adăugat Vișinel Bălan.

"Nu voi ceda presiunilor și voi continua să lupt pentru ceea ce cred că este corect", a mai spus el.

Vișinel Bălan, care a fost beneficiar al sistemului de protecție a copilului de la Bacău, s-a remarcat ca activist pentru drepturile copiilor instituționalizați.

După numirea sa ca vicepreședinte al ANPDCA, acesta a criticat în mai multe rânduri activitatea instituțiilor care se ocupă de copiii abandonați.

În ziua în care a fost demis, Vișinel Bălan a acuzat că eliberarea sa din funcție are legătură cu luările de poziție în care spunea că mulți copii aflați în grija statului și-au luat viața.

"Pentru că s-au sinucis 21 de copii abandonați în ultimii ani, și pentru că am recționat ferm la actualul leadership, au luat această decizie", a spus atunci Vișinel Bălan.

 

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”