Încă un român a murit în Israel. Bilanțul a crescut la cinci

Data actualizării: Data publicării:
Israeli airstrikes continue on the 15th day in Gaza
Foto: Profimedia Images

Încă un român a murit în războiul dintre Israel și gruparea Hamas. Bilanțul românilor care au decedat de la atacul teroriștilor Hamas asupra Israelului, de pe 7 octombrie, crește astfel la cinci. Ministerul Afacerilor de Externe verifică informația. 

Sâmbătă seara, MAE a anunțat că un cetățean român, care are și cetățenie israeliană, este în prezent ostatic Hamas în Fâșia Gaza.

„În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că potrivit informațiilor furnizate de către autoritățile israeliene, unul dintre cetățenii cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Statul Israel, semnalat inițial în lista persoanelor dispărute, este ostatic în Fâșia Gaza”, se arată într-un comunicat al MAE.

Israelul a confirmat că 212 persoane sunt ţinute ostatice în Fâșia Gaza, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al armatei, potrivit Reuters.

Israelul şi-a început „asediul total” al Gazei după ce un atac transfrontalier din 7 octombrie asupra sudului Israelului, de către militanţii mişcării islamiste, a ucis 1.400 de persoane, în principal civili, într-un şoc care a traumatizat Israelul.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri