Proiectil de artilerie descoperit în zona Eforie Nord. Scafandrii militari au intervenit pentru neutralizarea dispozitivului

Data publicării:
mina
Proiectil de artilerie descoperit în zona Eforie Nord. Foto: Forțele Navale Române

O grupă de scafandri militari EOD din compunerea Forţelor Navale Române a intervenit, joi, pentru neutralizarea unui proiectil de artilerie descoperit în zona Eforie Nord.

Proiectilul era prins în capul unei freze de foraj a unui utilaj maritim civil, care desfăşura lucrări de amenajare a plajei la distanţă de o milă marină în larg.

"În jurul orei 11,00, scafandrii EOD au început deplasarea cu o ambarcaţiune rapidă, din portul militar Constanţa, iar la ora 12,20, comandantul grupei EOD a raportat că încercarea de extragere a proiectilului prin mijloace mecanice a prezentat dificultăţi care nu au permis executarea acesteia conform procedurilor specifice. Pentru eliminarea proiectilului, scafandrii EOD au folosit o încărcătură redusă de explozibil pentru neutralizarea prin spargere a proiectilului blocat în freza de foraj, fără a pune în pericol personalul ambarcat sau siguranţa de navigaţie a utilajului maritim", se arată într-un comunicat al Forţelor Navale Române.

Conform aceleiaşi surse, procedura utilizată de specialiştii EOD a fost executată în conformitate cu standardele specifice şi cu acordul comandantului navei solicitante, iar intervenţia a fost finalizată la ora 14,00.

Secţia de scafandri EOD din subordinea Centrului de Scafandri este unica structură din România specializată să intervină la dispozitivele explozive neexplodate găsite sub apă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri