Foto Cum se vede din Stația Spațială sosirea unei rachete de pe Pământ

Data actualizării: Data publicării:
imagine-rachete-de-pe-iss
Imaginea a fost surprinsă de Christina Koch, unul dintre astronauții NASA aflați la bordul ISS.

O capsulă Soyuz a fost lansată miercuri de pe cosmodromul din Baikonur, Kazahstan, spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), cu un echipaj de trei astronauţi la bord, printre care şi primul astronaut din Emiratele Arabe Unite (EAU), Agerpres.

Astronautul arab Hazzaa AlMansoori, comandantul misiunii, rusul Oleg Skripochka şi inginerul de zbor al NASA Jessica Meir urmează să ajungă la destinaţie în aproximativ 6 ore.

AlMansoori, 35 de ani, fost pilot de vânătoare, va rămâne 8 zile la bordul avanpostului orbital, devenind primul arab care a vizitat uriaşul laborator ştiinţific de pe orbita Pământului.

În cadrul acestei misiuni, AlMansoori urmează să desfăşoare o serie de experimente, să susţină câteva sesiuni de comunicare live din spaţiu şi să organizeze o seară culinară arabă la bordul ISS, îmbrăcat cu portul tradiţional arab, conform autorităţilor din emirate.

Cu câteva ore înainte de lansare AlMansoori şi colegii săi de misiune au primit binecuvântarea unui preot ortodox rus, conform tradiţiei programelor spaţiale ruse, însă, spre deosebire de ceilalţi doi astronauţi, AlMansoori nu a fost stropit cu apă sfinţită.

Cu acest echipaj lansat miercuri după-amiaza, numărul astronauţilor aflaţi la bordul ISS va ajunge la 9, pentru prima oară în ultimii 4 ani, până când AlMansoori şi doi astronauţi din misiunea anterioară se vor întoarce pe Pământ la 3 octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri