Hrana viitorului. Primul aliment vegetal care este „deconectat” de agricultură și resurse naturale

cumparatori vitrine magazin supermarket shutterstock_564883825
Foto: Shutterstock

Hrană produsă din aer poate părea un concept exagerat, însă un start-up finlandez a dezvoltat o nouă tehnologie prin care poate fi preparată pudră proteică destinată consumului uman pe bază de dioxid de carbon (CO2), relatează The Telegraph marţi.

Compania finlandeză din industria alimentară Solar Foods, fondată în 2017, utilizează electricitate şi CO2 captat din atmosferă pentru a realiza o substanţă similară cu făina şi speră că până în anul 2021 acest produs va ajunge pe rafturile magazinelor, potrivit Agerpres.

Circa 50% din acest produs conţine proteine, iar restul este alcătuit din carbohidraţi şi grăsime.

Compania speră că această pudră proteică va deveni un ingredient ce va putea fi adăugat în alimente precum iaurt sau alternative la carne, cum ar fi burgerii vegetali.

Motivaţia din spatele acestui produs a fost inspirată de convingerea companiei producătoare potrivit căreia poate ''deconecta'' producţia de alimente de agricultură şi resurse naturale.

Producţia proteinei necesită descompunerea apei în hidrogen şi oxigen cu ajutorul electricităţii, într-un bioreactor. Hidrogenul rezultat este apoi adăugat la CO2 cu care sunt hrăniţi microbi în timpul unui proces de fermentare. Proteinele obţinute sunt transformate în pudră.

Prima fabrică a încheiat recent faza de ''pre-inginerie'' şi deţine în prezent ''un reactor de mărimea omului'', însă compania intenţionează să deţină mai multe ''reactoare de mărimea unui autobuz'' cu ajutorul cărora vor putea fi produse ''mii de tone pe an'', după cum a declarat Pasi Vainikka, director executiv al Solar Foods cu sediul în Helsinki.

Mai întâi, însă, compania trebuie să obţină o licenţă de comercializare din partea Uniunii Europene.

Solar Foods a anunţat că nu trebuie să depindă de ''vreme, irigaţii sau sol'' şi astfel poate dezvolta o sursă de proteine prietenoasă cu mediul înconjurător.

Mai multe companii explorează modalităţi de obţinere a alimentelor din surse non-animale, care nu depind de procese agricole intensive şi terenuri extinse, sau care nu emit în atmosferă gaze cu efect de seră.

Alternativele existente în prezent, cum ar fi carnea produsă în laborator, depind de procese în care microbii sunt hrăniţi cu zaharuri, însă metoda dezvoltată de Solar Foods propune înlocuirea acestora cu CO2 pentru a se asigura că producţia este în întregime lipsită de necesitatea de a cultiva diverse culturi sau de a creşte animale.

Anul trecut, Agenţia Spaţială Europeană a solicitat companiei să se alăture unui centru pentru idei de afaceri din Finlanda pentru a veni cu noi concepte pentru obţinerea alimentelor ce ar putea fi consumate într-o bună zi de astronauţii care se vor îndrepta spre planeta Marte. 

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate