METEO. Nu plecaţi de acasă fără umbrelă!

Data publicării:
Femeie umbrela rosie ploaie frig meteo vremea - Guliver Getty Images-2

© FOTO: GETTY/GULLIVER IMAGES

Astăzi, aversele vor fi mai intense în vest, nord, centru, la deal şi la munte, unde cantităţile de apă vor depăşi izolat 40 l/mp. În restul teritoriului aversele apar local, mai ales seara şi noaptea. Vor fi şi descărcări electrice, izolat va cădea grindină, iar vântul va prinde putere peste tot, dar mai ales în exteriorul arcului carpatic. În aceste condiţii scad şi temperaturile, care vor avea valori de la 15 grade pe litoral, până la 25 de grade în sudul Munteniei.

În Capitală, ziua va debuta cu vreme bună, dar după-amiaza şi la începutul nopţii ajung şi aici aversele cu tunete şi fulgere. Vântul va fi alert, iar temperatura maximă, puţin mai scăzută decât ieri, va urca până la cel mult 23 de grade. Presiunea atmosferică va scădea spre valori mai puţin confortabile.

Mâine continuă să plouă, iar temperaturile scad peste tot şi se vor situa între 9 şi 21 de grade. Ploile dispar joi, dar reapar pe 1 Mai, seara şi noaptea, la început în vest şi nord-vest, apoi şi în rest. Maximele, se vor situa între 14 şi 23 de grade.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...