METEOPEDIA | Fenomen extrem în Pacific - Uraganul Patricia

Data publicării:
uragan din spatiu GettyImages-187265805

Așa cum s-a format, tot atât de repede s-a şi potolit! La nici 30 de ore după ce a atins intensitatea maximă, presiunea aerului a crescut cu 106 milibari, iar uraganul a fost retrogradat la rang de furtună.

Zona de impact cu uscatul a fost la aproximativ 100 de km nord-vest de Manzanillo, una dintre cele mai importante destinaţii turistice din vestul Mexicului. Din fericire însă, terenul accidentat, muntos, a determinat scăderea rapidă a intensităţii uraganului, iar nucleul acestuia a trecut pe lângă oraşe importante, cum ar fi Puerto Vallarta şi Guadalahara, fără a le afecta semnificativ.

Doar o singură dată în istorie, în octombrie 1959, un uragan de categoria 5 a mai lovit această parte a Mexicului. Atunci, în Puerto Vallarta au murit 1.800 de oameni.

În cazul uraganului Patricia, chiar dacă vântul nu a fost foarte intens, pagubele au depăşit 283 de milioane de dolari, iar aria afectată de inundaţii și alunecări de teren a cuprins America Centrală, Mexicul, dar şi sudul Texasului. Peste 3.000 de case au fost afectate şi câteva mii de hectare de culturi agricole au fost distruse. În plus, peste 250.000 de persoane au rămas fără energie electrică în locuinţe, iar 13 persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A găsit o piatră verde fluorescentă pe un drum izolat de ţară și a dus-o acasă. Ce era, de fapt. Explicaţia...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...