Un cargo spațial de 3 tone cu panouri solare, calamari, pastă de dinți și avocado urmează să ajungă pe ISS

Data actualizării: Data publicării:
cargo spatial care se prinde la statia spatiala
Un cargo spațial urmează să ajungă sâmbătă la ISS. Foto: Profimedia Images

SpaceX a lansat joi o misiune de aprovizionare a Stației Spațiale Internaționale care urmează să ajungă la ISS în cursul zilei de sâmbătă. Încărcătura de 3.300 kg include calamari, pastă de dinți, lămâi proaspete, ceapă, avocado și roșii cherry. O bună parte din încărcătură este destinată unor experimente, scrie The Guardian.

Încărcătura cuprinde, de asemenea, panouri solare. Capsula Dragon livrează primul dintre cele trei seturi de panouri solare de înaltă tehnologie concepute pentru a susține vechea rețea electrică a stației spațiale.

Astronauții vor efectua două ieșiri în spațiu la sfârșitul acestei luni pentru a ajuta la instalarea celor două panouri solare. Va fi nevoie de mai multă putere pentru a găzdui numărul tot mai mare de vizitatori care cumpără bilete, a declarat miercuri, managerul programului stației spațiale, Joel Montalbano. Actorul Tom Cruise se numără printre cei care vor vizita ISS, pentru a filma în spațiu.

De asemenea, încărcătura de 3.300 de kg cuprinde probe de salivă și bacterii orale care vor fi tratate în spațiu cu pastă de dinți și apă de gură, în cadrul unui experiment pe Stația Spațială.

„Nu există nicio garanție că metodele de pe Pământ vor funcționa în gravitație zero”, a declarat cercetătorul Jeffrey Ebersole de la Universitatea din Nevada Las Vegas.

Pe Stația Spațială au fost trimise și 20.000 de tardigrade, animale nevertebrate de dimensiuni foarte mici și 128 calamari care vor fi folosiți ca parte a cercetării asupra interacțiunilor benefice dintre microbi și animale, aceasta deoarece au un sistem imunitar similar cu cel al oamenilor. Tardigradele pot supraviețui în medii drastice de pe Pământ și chiar în vidul spațial. Lansate înghețate, acestea vor fi dezghețate și reînviate la bordul ISS.

Calamarii ar putea ajuta la dezvoltarea unor măsuri de protecție care să-i ajute pe astronauți să rămână sănătoși în timpul misiunilor spațiale lungi.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani