Una dintre cele mai strălucitoare stele vizibile de pe Pământ ar putea fi aproape să explodeze

Data actualizării: Data publicării:
Betelgeuse-stea
Editare foto: ESO

Supergigantica roşie Betelgeuse, una dintre cele mai strălucitoare stele vizibile de pe Pământ, îşi pierde din strălucire, fenomen ce ar putea semnala că este foarte aproape să explodeze în stadiul de supernovă, conform unui material publicat luni de Live Science, citat de Agerpres.

Această stea, cu o vârstă estimată la 8,5 milioane de ani, face parte din constelaţia Orion şi este una dintre cele mai recognoscibile stele de pe cerul nopţii datorită strălucirii şi coloraţiei sale.

Dacă ar fi plasată în centrul Sistemului Solar, suprafaţa sa s-ar extinde până undeva între orbitele lui Marte şi Jupiter. Această scădere accentuată în strălucire, produsă recent, îi face pe oamenii de ştiinţă să se întrebe dacă nu cumva steaua intră într-o fază de pre-supernovă, urmând ca în scurt timp nucleul să colapseze în sine, iar straturile stelare exterioare să fie expulzate în spaţiu de explozia ce marchează stadiul de supernovă.

Cea mai strălucitoare supernovă observată vreodată în galaxia noastră

În cazul în care această trecere în stadiul de supernovă are loc, Betelgeuse ar putea fi chiar mai strălucitoare decât Luna pe cerul nopţii, timp de câteva săptămâni sau mai mult.

Aflată la 642,5 ani lumină de Soare, Betelgeuse ar fi cea mai apropiată supernovă observată de astronomi (mult mai apropiată decât, spre exemplu, Nebuloasa Crabului, aflată la 6.523 ani lumină, nebuloasă ce este rezultatul exploziei unei supernove ce a avut loc în anul 1054 d.Hr.).

„Ar fi extraordinar, această stea ar deveni atât de strălucitoare încât nu am mai putea vedea nicio altă stea în jurul ei. Ar fi cea mai strălucitoare supernovă observată vreodată în galaxia noastră”, susţine Edward Guinan, profesor de astronomie şi astrofizică la Universitatea Villanova, cel care a observat şi a raportat această scădere a luminozităţii lui Betelgeuse.

Nu este deloc surprinzător că această stea masivă (ce cântăreşte aproximativ 20 de mase solare) şi-a pierdut din strălucire pentru că face parte din categoria stelelor variabile - ceea ce înseamnă că strălucirea sa variază în mod natural, ceea ce astronomii observă de mai multe decenii. Această stea a fost clasificată ca o supergigantă roşie din cauza dimensiunilor sale.

Însă, această scădere recentă a strălucirii lui Betelgeuse „a trecut dincolo de limitele pe care noi (oamenii de ştiinţă) le-am observat vreodată, ieşind din parametrii săi obişnuiţi sau din zona sa de confort”, conform lui Guinan.

„Nu există observaţii detaliate ale supernovelor înainte de declanşarea lor”, a adăugat Guinan, precizând că unii oameni de ştiinţă sunt de părere că nu ar fi semne vizibile până înainte cu câteva ore de declanşarea acestor explozii, în timp ce alţii susţin că astfel de stele suferă pierderi importante de luminozitate cu până la un an înainte de a intra în stadiul de supernovă.

Când ar putea exploda steaua Betelgeuse

Lipsa consensului ştiinţific în această privinţă este evidentă, iar Betelgeuse ar putea exploda oricând, acum sau peste 100.000 de ani, a mai susţinut Guinan. Ar fi extraodinar pentru comunitatea ştiinţifică să poată observa transformarea unei stele atât de masive şi relativ apropiate în supernovă, însă această scădere a strălucirii ar putea avea alte explicaţii.

Betelgeuse-explozie-impresia-artistica
Vizualizare artistică a exploziei. Imagine: ESO

Printre aceste explicaţii se numără instabilitatea internă a acestei stele. Diferite părţi ale lui Betelgeuse ar putea avea densităţi diferite, iar aceste variaţii de densitate pot duce la creşteri sau scăderi ale energiei stelare şi la deplasări ale energiei dinspre interior spre exterior. Din aceste cauze pot apărea schimbări ale strălucirii, steaua se poate dilata sau contracta etc.

O altă explicaţie pentru aceste variaţii ale strălucirii este legată de activitatea magnetică a stelei, însă modelarea acestei activităţi pe calculator este foarte dificilă, iar astrofizicienii încă nu ştiu dacă acesta este un factor definitiv pentru a explica variaţiile de luminozitate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât scade pensia dacă ai avut perioade fără contribuții. Simulare pentru 5 ani lipsă de vechime
Digi FM
Nidia, fiica lui Horia Moculescu, declarații despre starea de sănătate a compozitorului: „Este internat tot...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariție hipnotizantă pe o plajă din Italia, într-o rochie udă, lipită de piele. Mister și...
Film Now
A rupt tăcerea după aproape 20 de ani. Dwayne „The Rock” Johson, declarații despre divorțul de Dany Garcia...
Adevarul
Trump amenință BBC cu un proces de un miliard de dolari pentru un documentar difuzat înainte de alegerile din...
Newsweek
Pensiile intră miercuri pe card. Care pensionari vor primi mii de lei în plus prin poștă între 13-17 noiembrie
Digi FM
Sebastian Stan spune că Marvel l-a ajutat să se dezvolte ca actor, însă a fost doar „primul pas”: „Trebuie să...
Digi World
Cum au reușit o tânără și soțul ei să călătorească în 20 de țări și să economisească sute de mii de lire...
Digi Animal World
Ce rase de câini nu ar trebui lăsate singure acasă. Acestea suferă cel mai mult de anxietate de separare
Film Now
Singurul film pe care Arnold Schwarzenegger și-ar fi dorit să-l refacă: „A fost incredibil”
UTV
Loredana i-a făcut o dedicație specială Simonei Halep la Sala Palatului. „Un salut pentru unica și...