Secretarul de stat Florin Lixandru și-a primit înapoi atribuțiile luate de ministrul Educației

Data actualizării: Data publicării:
Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației
Secretarul de stat Florin Lixandru și-a primit înapoi atribuțiile luate de ministrul Educației. Foto: Facebook Florin Lixandru

Secretarul de stat Florin Lixandru din Ministerul Educaţiei a spus joi că i-au fost delegate atribuţiile avute anterior, printr-un ordin al ministrului.

„Am primit ordinul cu delegarea atribuţiilor avute anterior - pentru învăţământul preuniversitar”, a confirmat, pentru Agerpres, secretarul de stat Florin Lixandru.

Florin Lixandru declara miercuri că i-au fost retrase atribuţiile printr-un ordin de ministru. „Momentan sunt pe funcţie, dar nu am nicio atribuţie. Eu aveam atribuţii pe învăţământ preuniversitar şi pe relaţia cu Parlamentul şi s-a abrogat ordinul prin care mi s-au atribuit acele atribuţii, momentan, până la o discuţie care ar avea loc în coaliţie în această seară”, a afirmat secretarul de stat.

El a susţinut că i-au fost retrase atribuţiile pentru un „delict de opinie” despre Legile Educaţiei. „Pentru un delict de opinie, azi mi s-au retras atribuţiile. Perspectiva PSD asupra legilor Educaţiei este că sunt proiecte mult prea importante, ce trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete! PSD va pune în discuţia coaliţiei stabilirea unui calendar extins de analiză publică şi adoptare. Timp este suficient, jalonul PNRR privind Legile Educaţiei are termen trimestrul 3 al acestui an; în plus, inclusiv Comisia Europeană recomandă ca proiectele care cuprind reforme sistemice, deci şi cele privind Legea Educaţiei, să nu fie grăbite pentru încadrarea în termen, ci să fie calitativ pregătite/finalizate până la data depunerii cererii de plată, respectiv până în martie 2024”, a scris Lixandru pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, analiza pe care PSD a făcut-o până acum asupra proiectelor de lege „concepute de Ministerul Educaţiei a evidenţiat necesitatea corectării câtorva chestiuni cheie, definitorii pentru viitorul copiilor”.

Miercuri seară, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat în şedinţa coaliţiei de guvernare că îi va schimba atribuţiile secretarului de stat Florin Lixandru, potrivit unor surse liberale.

„Ministrul Ligia Deca a spus despre Florin Lixandru că îi schimbă atribuţiile şi va avea o discuţie ca, de acum înainte, echipa ministerială să aibă acelaşi mesaj, cel agreat în coaliţie”, au precizat sursele citate.

Editor : Loredana Bancăș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți monta camere video pe mașină? Când imaginile pot fi folosite ca probă și când riști probleme
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Odiseea Centurii Metropolitane Cluj: 9 ani de întârzieri, două licitații eșuate, un contract reziliat și un...
Newsweek
Beneficiu la pensie pentru o categorie de pensionari. Consiliul legislativ a dat aviz favorabil
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine