DOPAJ. Lucian Bute, depistat pozitiv după meciul cu Badou Jack

Data publicării:
lucian bute - fb 1

Informaţia apare în presa canadiană, care îl citează pe promotorul Yvon Michel.

În organismul sportivului orginar din Galaţi ar fi fost descoperit un steroid anabolizant.

Lucian Bute ar fi fost testat după meciul cu Badou Jack, disputat luna trecută, la Washington şi încheiat la egalitate.

Potrivit news.ro, preşedintele WBC, Mauricio Sulaima, a anunţat că Lucian Bute ar fi folosit ostarină, substanţă interzisă de regulamentele WADA (Agenţia Mondială Antidoping).

WBC a fost informată despre cazul de dopaj al pugilistului român de către Comisia de box şi wrestling din Washington DC. Comisia îşi va urma propriile regulamente antidoping în acest caz şi se va consulta cu WBC şi al său program pentru un box curat. Alte informaţii vor fi cunoscute în următoarele zile.

Ostarina, cunoscută şi sub numele de enobosarm, este un modulator selectiv al receptorilor androgenici (SARM), care se află încă în stadiul de dezvoltare. Ea ajută sportivii prin creşterea rezistenţei fizice, acţionând ca steroizii anabolizanţi, dar nu are efectele negative ale acestora.

Din acest motiv, substanţa a fost trecută pe lista celor interzise de către WADA în ianuarie 2008, deşi nu există încă în utilizarea clinică vreun medicament din această clasă. Însă există teste de sânge pentru toate substanţele SARM cunoscute.

Meciul Lucian Bute - Badou Jack, deţinătorul centurii WBC la categoria supermijlocie, a avut loc în 30 aprilie, la Washington, pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie. Partida s-a încheiat la egalitate, după decizia arbitrilor-judecători, astfel că suedezul şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBC.

Lucian Bute declara, la sosirea în ţară, că meciul cu Badou Jack a fost unul pe muchie de cuţit şi că nu se poate pune la îndoială corectitudinea arbitrilor care au decis remiza.

Înaintea meciului cu Badou Jack, Lucian Bute, în vârstă de 36 de ani, a boxat ultima dată în noiembrie 2015, când a fost învins de britanicul James DeGale, acesta din urmă apărându-şi astfel cu succes centura IBF la categoria supermijlocie. Bute (32-3, 25 KO) a deţinut şi el centura IBF, în perioada 2007-2012.

În vârstă de 36 de ani, Lucian Bute are în palmares 32 de victorii (25 KO), un meci egal şi 3 înfrângeri la profesionişti. De la pierderea titlului mondial IBF, în 2012, în faţa englezului Carl Froch, românul a câştigat doar două dintre cele patru meciuri disputate. El s-a înclinat în faţa canadianului Jean Pascal, în 2014, înainte de a fi învins la puncte de James DeGale, anul trecut în luna noiembrie, în alt meci pentru titlu (IBF).

Dacă va fi găsit vinovat de dopaj, Bute riscă minimum doi ani de suspendare, îi va fi retrasă bursa pentru meciul cu Badou Joack, 500.000 de dolari, și, practic, cariera lui va fi încheiată, menționează digisport.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri