LIGA CAMPIONILOR. PSG – Barcelona 2-2. Parizienii au smuls remiza în ultimul minut

Data publicării:
barca psg-58360

Paris Saint-Germain a atacat furibund în startul meciului cu Barcelona. Lavezzi a avut şansa de a deschide scorul după nici cinci minute de joc, iar Pastore i-a dat şi el emoţii lui Tito Vilanova la revenirea pe banca tehnică după două luni de absenţă. 

Barcelona a replicat prin Iniesta, a cărui execuţie de fineţe a trimis mingea puţin pe lângă vinclu. Ibrahimovici l-a pus şi el la încercare pe Victor Valdes, însă portarul catalanilor a găsit răspunsul la lovitura liberă executată în forţă de atacantul suedez.

În minutul 38, Messi a adus liniştea pe Parc des Princes, deschizând scorul după pasa luminoasă primită de la Dani Alves.

Messi s-a accidentat

A fost al 8-lea gol al argentinianului în actuala ediţie a Ligii Campionilor şi al 38-lea din carieră în această competiţie. După doar patru minute, Messi s-a accidentat la coapsă şi a fost înlocuit la pauză. 

După pauză, parizienii au alergat după egalare cu Ibrahimovici în prim-plan. Suedezul nu a reuşit să îl bată pe Valdes din careul mic, însă a marcat cu zece minute înainte de final dintr-o poziţie de ofsaid evidentă.

Barcelona a revenit în avantaj în ultimul minut de joc, când Alexis Sanchez a obţinut un penalty, iar Xavi a transformat fără probleme.

Catalanii nu au plecat însă învingători de la Paris. La ultima fază a meciului, ân minutul 90+4, Ibrahimovici i-a aşezat o minge lui Matuidi, iar mijlocaşul francezilor l-a învins pe Valdes cu un şut deviat de la marginea careului. Scor final, 2-2, iar calificarea se va juca în returul de pe Nou Camp.

Au jucat echipele:

Paris Saint-Germain: Sirigu - Jallet, Alex, Thiago Silva, Maxwell - Lucas Moura, Beckham (Verratti '70), Matuidi, Pastore (Gameiro '76) - Ibrahimovici, Lavezzi (Menez '66). Antrenor: Carlo Ancelotti.

FC Barcelona: Valdes - Dani Alves, Pique, Mascherano (Bartra '84), Jordi Alba - Xavi, Busquets, Iniesta - Alexis Sanchez, Messi (Fabregas '46), Villa (Tello '81). Antrenor: Tito Vilanova.

Meciul retur va avea loc la 10 aprilie.

În celălalt meci al zilei, Bayern Munchen a dispus cu scorul de 2-0 de Juventus Torino.

Astăzi sunt programate partidele: Malaga – Borussia Dortmund şi Real Madrid – Galatasaray.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri