Sari la conținut

Ideea inedită a unui fan interzis pe stadioane pentru a urmări meciul echipei favorite

Un fan al formaţiei Denizlispor, care a primit interdicţie pe stadioane timp de un an, a închiriat o macara pentru a urmări meciul echipei sale cu Gaziantepspor, din a doua ligă turcă.

El a închiriat macaraua şi a instalat-o în afara arenei, pentru a putea urmări meciul. Însă, în cele din urmă, poliţia a intervenit şi fanul a fost nevoit să plece, potrivit News.ro.

Totuşi, el s-a putut bucura de succesul echipei sale, care s-a impus, scor 5-0, şi a reuşit menţinerea în liga secundă.

Pe aceeași temă