Mirel Rădoi, despre meciul României cu Anglia, 4-2: E o victorie istorică, sunt în stare de șoc

Data actualizării: Data publicării:
mirel-radoi
Mirel Rădoi. Foto: frf.ro

România U21 a învins Anglia cu 4-2, la EURO 2019, iar selecţionerul Mirel Rădoi a spus că este cea mai frumoasă seară din cariera sa. Rădoi a spus că nu şi-a găsit cuvintele după meciul nebun de la Cesena, transmite Mediafax.

Mirel Rădoi a apărut extrem de bucuros în faţa microfonului: „Mă bucur că băieţii au înţeles foarte rapid ce trebuie făcut. Eu mă simt obosit, mă gândesc cum se simt băieţii. În momentele grele, mai ales după a doua egalare, suporterii au început să ţipe de parcă erau România. E cea mai bucurosă seară din cariera mea. Jucătorii simt această emulaţie şi această energie pozitivă. Poate de asta şi trec peste momentele dificile”.

„Cu toţii ne vom bucura în această seară de parcă am câştigat o finală. Mâine vom începe să pregătim meciul cu Franţa. E o victorie istorică, trebuie să sărbătorim. Nu putem trece peste ea. N-am avut forţa să le mai vorbesc în vestiar, sunt încă în stare de şoc, nu-mi găsesc cuvintele”, a mai spus Mirel Rădoi, după victoria cu Anglia, la microfonul FRF TV.

România a învins incredibil Anglia, scor 4-2, după un final dramatic, și a acumuat 6 puncte, fiind în acest moment pe primul loc în grupa C, cu șanse foarte mari la calificarea în semifinalele EURO 2019.

Puşcaş a deschis scorul în minutul 76, Gray a egalat în 79, Hagi a înscris în 85, Abraham a egalat în 86, iar Florinel Coman a închis jocul cu două goluri înscrise în minutele 88 şi 90+3.

Urmează meciul cu Franţa pentru tricolori, pe 24 iunie, de la ora 22:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri