Stadion neterminat, inclus în bilanțul Vioricăi Dăncilă

Data actualizării: Data publicării:
stadion targu jiu

Inclus în raportul premierului Viorica Dăncilă ca o realizare a celor șase luni de guvernare, stadionul din Târgu Jiu nu este, de fapt, terminat. În cel mai bun caz, lucrările s-ar putea finaliza în luna septembrie. Este cel de al patrulea termen din ultimii doi ani şi, ca să fie respectat, mai este nevoie de câteva milioane de euro. Între timp, un consilier vrea ca Dăncilă să fie declarată persona non grata în oraș.

Finalizarea stadionului din Târgu Jiu este un obiectiv împlinit al Guvernului Dăncilă. Aşa a anunţat premierul, atunci când a prezentat bilantul primelor 6 luni de guvernare. În realitate, arena a cărei construcţia a început în 2015 este tot în stadiu de şantier.

Raul Chiriac, directorul de investiţii, Primăria Târgu Jiu: „Să sperăm că, până la sfârşitul anului, vor fi realizate.”

Eduard Berca, consilier local: „Un obiectiv e finalizat atunci când e dat în folosinţă. Ştim cu toţii, ştie tot oraşul că pe acest stadion nu se poate intra şi că sunt lucrări neterminate acolo.”

Localnic: Probabil că a greşit, ca de obicei. Mai şi greşeşte. Ce să-i facem? Asta e!

Diana Speretoiu, jurnalist Digi24: „Că lucrările nu sunt gata la stadionul de la Târgu Jiu, aflăm chiar de la poartă, unde suntem atenţionaţi că încă este şantier în lucru. Arena sportivă trebuia să fie dată în folosinţă încă de acum doi ani, însă banii s-au terminat, iar acum autorităţile aşteaptă alte fonduri de la guvern.”

În 3 ani, pentru stadionul din Târgu Jiu s-au cheltuit peste 23 de milioane de euro. Conform primăriei, ar mai fi nevoie de încă 4 milioane pentru finalizarea lucrărilor şi darea în folosinţă.

Mihai Paraschiv, consilier local: „M-am gândit, în calitate de consilier local, să iniţiez un proiect de hotărâre prin care doamna Viorica Dăncilă să fie declarată persona non grata la Târgu Jiu pe perioada mandatului de prim-ministru pentru că, după cum vedeţi, îşi bate joc de locuitorii municipiului Târgu Jiu.”

Atunci când va fi gata, stadionul din Târgu Jiu va vea o capacitate de 12.400 de locuri. Până acum a avut trei termene de finalizare, toate depăşite. Ultimul a fost în septembrie anul trecut. Clubul Panduri Târgu Jiu, aflat în faliment şi care evoluează în Liga a II-a, are drept de folosinţă asupra arenei până în 2020.

Stadion Târgu Jiu

Cheltuieli: 23 milioane euro

Bani necesari: 4 milioane euro

Capacitate: 12.000 locuri

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri