VIDEO. Petrolul – Dinamo 2-2. Egal spectaculos la Ploiești

Data publicării:
meci-1

Petrolul a pus presiune pe Dinamo încă de la început iar Ionuţ Şerban a cedat şi l-a faultat în careu pe Juan Albin. Arbitrul Radu Petrescu a dictat penalty, iar starul uruguayan nu a iertat de la punctul cu var.

Dinamo a restabilit însă egalitatea foarte repede, la şutul fabulos al jucătorului atât de aspru criticat de Cornel Dinu, Ştefan Bărboianu. Abel Camara l-a ridiculizat apoi pe fostul jucător al Petrolului, Constantin Grecu, şi l-a servit perfect pe acelaşi Albin, care a făcut 2-0.

Petrolul a continuat să forţeze, şi Albin l-a forţat pe Adi Popa să scoată o minge de pe linia porţii. În finalul rerizei, dinamoviştii au cerut vehement o lovitură de pedeapsă, dar nu s-au ales decât cu eliminarea pentru proteste a lui Flavius Stoican.

În repriza a doua, Grecu s-a revanşat pentru faza de la al doilea gol al gazdelor, şi centrarea sa a fost trimisă în propria poartă de Guilherme. Dinamo putea pleca de la Ploieşti cu toate punctele, dacă Elton ar fi nimerit spaţiul porţii în ultimele secvenţe ale meciului.

După această remiză, a cincea consecutivă, Petrolul a acumulat 48 de puncte, cu zece mai puţin decât liderul Steaua, care are şi un meci în minus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...