Anett Kontaveit, după meciul cu Simona Halep: Lumea are o impresie greșită despre ea

Data actualizării: Data publicării:
2020 Australian Open - Day 10
Anett Kontaveit. Foto: Getty Images

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de Grand Slam Australian Open, după ce s-a impus în două seturi, scor 6-1, 6-1, în fața estonei Anett Kontaveit. La finalul meciului, adversara Simonei a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului lider mondial.

Anett Kontaveit spune că a fost surprinsă de agresivitatea de care a dat dovadă Simona Halep la Melbourne și a precizat în cadrul conferinței de presă că nu a avut arme să lupte contra jucătoarei din România.

„Simona a jucat un meci incredibil. Am încercat tot ce am putut... Dar a fost atât de puternică, chiar n-am găsit armele necesare. Am încercat să fiu agresivă, dar n-am putut să-i creez probleme. Știam că e o jucătoare grozavă și mă așteptam să fie dificil, dar a fost greu ca loviturile mele să nu fie eficiente cum ar fi fost în fața altor jucătoare. Nu știu dacă mă așteptam la asta”, a spus ea.

„Am fost surprinsă de cât de agresivă a fost, jocul ei m-a determinat să mă mișc continuu, a returnat. A fost incredibilă! Chiar nu cred că am făcut un meci rău, am dat ce am avut mai bun în situația asta, dar ea a jucat mult mai bine decât mine. Lumea are o impresie greșită despre Simona. Nu este doar o jucătoare cu o deplasare bună, a fost foarte agresivă și a pus multă presiune”, a adăugat Kontaveit.

Simona Halep o va întâlni în semifinalele Australian Open pe Garbine Muguruza (Spania; 32 WTA), care a trecut în sferturi de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia; 30 WTA), cu 7-5; 6-3, după o oră și 35 de minute de joc.

Meciul dintre Simona Halep și Garbine Muguruza se va disputa joi, nu înainte de ora 06:30. Cealaltă semifinală, Ashleigh Barty - Sofia Kenin, va avea loc înaintea partidei Simonei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Contract de donație pentru casă. Cine îl poate ataca şi cât costă actele la notar
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kim Kardashian din muzică. Bebe Rexha, într-o rochie ciocolatie din piele atât de mulată încât abia putea...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Cum au fost construite minunile ingineriei antice. Dunărea și munții, mutați pentru Podul lui Traian și...
Newsweek
Cine a ieșit la pensie după 2024 a primit un punctaj mai mic decât cei pensionați înainte. Care e motivul?
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...