Cupa Davis. Cum a avansat România în Grupa Mondială I cu ajutorul epidemiei de coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Shadow of a white tennis player in action
Foto: GettyImages

Echipa de Cupa Davis a Chinei s-a retras din play-off-ul Grupei Mondiale I, din cauza epidemiei de coronavirus. Astfel, întâlnirea România - China, programată să se desfășoare la Piatra-Neamț în 6-7 martie nu se va mai disputa, iar România a avansat în Grupa Mondială I, relatează Mediafax.

Federația Internațională de Tenis a transmis, marți, Federației Române de Tenis (FRT) că echipa Chinei s-a retras din play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis, programat să se desfășoare în perioada 6-7 martie 2020.

În acest context, naționala masculină a României s-a calificat în Grupa Mondială I a Davis Cup, iar întâlnirea România - China, ce ar fi trebuit să aibă loc la Piatra-Neamț, nu se va mai disputa.

„Următorul meci al României va avea loc în luna septembrie a acestui an, adversara țării noastre urmând a fi cunoscută după disputarea meciurilor din Calificările Cupei Davis și din Play-off-ul Grupei Mondiale I, din 6-7 martie 2020”, au transmis reprezentanții FRT într-un comunicat de presă.

Bilanțul deceselor în urma infectării cu noul coronavirus a ajuns, luni, la 1.868 în China și 1.873 la nivel global. În afara Chinei continentale au fost raportate până acum cinci decese, câte unul în Hong Kong, Taiwan, Japonia, Filipine și Franța.

Numărul de cazuri confirmate cu noul coronavirus, la nivel global, este acum 73.243.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri