Darren Cahill, dezvăluire în premieră despre Simona Halep, la câteva zile de la anunțul despărțirii. Ce a spus antrenorul în presa din străinătate

Data actualizării: Data publicării:
darren cahill simona halep la roland garros
Foto: Twitter Roland Garros

Simona Halep și Darren Cahill au pus punct colaborării, după patru ani de performanțe remarcabile. Se sfârșește astfel și cea mai frumoasă relație profesională din tenisul actual. Cei doi au devenit mai mult decât jucătoare și antrenor. Sunt prieteni, iar Cahill a fost un adevărat mentor pentru Halep și singurul care a reușit să-i „îmblânzească” temperamentul și momentele de negativism în care era cel mai mare dușman al ei.

cahill simona trofeu roland garros
Foto: Twitter Roland Garros

Darren Cahill a invocat motive personale pentru despărțirea de Simona Halep. Vrea să petreacă mai mult timp alături de familie.

Iar într-un interviu pentru WTA, antrenorul a vorbit și despre latura umană a fostei lui eleve, care se implică în cauze sociale  din România.

„Simona nu vrea bani de la Federaţia Română pentru a juca la FedCup, le oferă bani colegilor din România pentru a-şi susţine cheltuielile în circuit. Sponsorizează şi o echipă de hochei pentru fete. Şi pot continua. Ajută oamenii din ţara ei, ştie că este privilegiată. A muncit mult pentru toate realizările şi le merită din plin”, a spus Cahill.

Citiți și:  Simona Halep, fără Darren Cahill. CTP: Este o veste proastă, n-are rost să îndulcim pilula

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri