Sari la conținut

Halep - Stephens, 3-6, 6-4, 6-1. Simona Halep, campioană la Roland Garros, după un meci de legendă

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un Grand Slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.

Simona Halep

Foto: Agerpres

Citiți și: CTP la Digi24: În această finală, „spiritul Nadal” a trăit în Simona

Simona Halep a reuşit, sâmbătă, să întregească performanţa de a fi numărul 1 mondial cu titlul de grand slam mult visat. Jucătoarea română a fost în finala de la Roland Garros sportiva mai bună, cu arsenalul de lovituri mai bogat şi sportiva mai bine pregătită fizic. Stephens a "ars" repede, după un prim set în care şi-a pus toată energia şi toată forţa în lovitura ei de dreapta, una ascuţită, cu care poate trimite oriunde vrea mingea. 

Simona Halep a suferit în acest prim set, dar şi-a păstrat calmul şi răbdarea, a fost perseverentă în aborarea tactică şi a preluat frâiele jocului atunci când rivala le-a scăpat din mână. Românca a căutat mereu să se ferească de dreapta adversarei, punând presiune pe reverul acesteia, a jucat variat cu mingi plate şi înalte, dar fără a găsi unghiurile cele mai deschise. Totuşi, Halep a fost agresivă, a mişcat-o mult pe Stephens, care s-a apărat exemplar la început, însă a devenit cu timpul sufocată de ritmul jocului impus din partea cealaltă a fileului. Americanca a avut set şi 2-0, dar nu a lăsat impresia că poate mai mult. A revenit apoi de la 2-4 în setul secund, dar fără un joc convingător, ci pe baza greşelilor Simonei Halep.

Odată meciul ajuns în decisiv, Halep s-a impus firesc, cu o evoluţie constant asecendentă, din ce în ce mai bună. Simona Halep pune capăt unui turneu gestionat magistral, în care şi-a folosit energia judicios şi în care înteligenţa, talentul şi experianţa ei au fost decisive.

Setul I a început echilibrat, cu schimburi lungi de mingi, la fel ca întreaga partidă. Mai atentă în raliuri, mai precisă, cu un <forehand> devastator, Stephens a fructificat prima minge de break la 2-1, apoi a menţinut avantajul până la finalul setului, salvând singura minge de break a Simonei Halep, în ghemul al nouălea.

Stephens a continuat evoluţia bună din primul set, reuşind un break la începutul setului secund, apoi l-a consolidat cu serviciul De la 0-2, Halep a început să-şi ridice nivelul de agresivitate, să vină mai mult către fileu, să fie mai precisă şi a reuşit să întoarcă scorul, profitând de faptul şi de faptul că americanca lăsa impresia că şi-a epuizat resursele fizice. 

Halep a câştigat patru ghemuri la rând, dar, la 4-2, a făcut un ghem slab pe propriul serviciu, iar Stephens a anulat avantajul româncei, cu rebreak şi cu încă un ghem câştigat destul de uşor, pe greşelile rivalei.

2018 French Open - Day Fourteen

Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep nu a fost descumpănită de acest mic reviriment al adversarei şi a luat următoarele două ghemuri, punând capăt setului, cu 6-4, după o oră şi 25 de minute de joc.

Setul decisiv a fost un monolog al jucătoarei române, o demonstraţie de forţă şi precizie, iar scorul de 6-1 nu mai lasă loc de comentarii. Halep încheiat meciul în două ore şi trei minute, apoi a urcat în tribune şi şi-a îmbăţişat familia.

La zece ani după ce a câştigat titlul la Roland Garros, la junioare, Simona Halep l-a obţinut şi la senioare, devenit a 49-a jucătoare din lume care ridică deasupra capului un trofeu de grand slam, în Era Open.

Citiți și: Simona Halep, singura din istorie care câștigă primul Grand Slam în timp ce ocupă locul 1 mondial

Calificarea în finală la Roland Garros este recompensată cu 1,12 milioane de euro şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.

Simona Halep, în vârstă de 26 de ani şi 1,68 de metri înălţime, a disputat a XXXI-a finală din carieră, a patra din acest an.

Citiți și: Presa internațională, fascinată de regina absolută a tenisului

Titluri WTA de simplu: 17 - Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 14 - Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5), în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Citiți și: 

VIDEO. Momentul în care Simona Halep ridică trofeul Roland Garros. Imaginile care vor rămâne în istorie

VIDEO. Punctul victoriei. Simona Halep și avalanșa de emoții în momentul câștigării turneului

VIDEO. Momentul din timpul finalei care demonstrează cât de puternică este legătura dintre Simona Halep și Darren Cahill

VIDEO. Reacția genială a lui Darren Cahill la punctul câștigător al Simonei Halep. Îl lovește de bucurie pe Teo Cercel

Sloane Stephens: „Nu e trofeul dorit, dar pe ăsta l-am primit. Felicitări, Simona!”

Ce jucătoare din circuit au felicitat-o pe Simona după victoria de la Roland Garros

Buzărnescu, după victoria Simonei: Poate o să jucăm vreodată o finală împreună

Cum explică celebrul Mats Wilander victoria Simonei

Klaus Iohannis, mesaj pentru Simona imediat după victoria istorică de la Roland Garros

LIVE TEXT HALEP - STEPHENS ÎN FINALA ROLAND GARROS:


ora 18.26 Trăim istorie în direct! Simona Halep a ridicat trofeul Roland Garros! Imnul României se aude pe arena centrală de la Roland Garros!

Rezultat halep finala roland garros

ora 18.18 „Am visat la acest moment de când am început să joc tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros, în Paris - orașul meu special!”, a spus Simona Halep.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ora 18.17 Simona Halep a trecut peste lacrimi și se bucura din plin de frumoasele momente pe care le trăiește.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ora 18.16 SIMONA HALEP ESTE CAMPIOANĂ LA ROLAND GARROS! Simona Halep este în lacrimi. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ora 18.12 Stephens își face serviciul și își prelungește agonia. Însă trebuie să recunoaștem că asta înseamnă să fii un mare sportiv: să nu cedezi nici măcar în momentul în care șansele de câștig sunt minime.

ora 18.06 Este 5-0 și Halep este la un game distanță de primul titlu de Grand Slam.

ora 18.03 Simona Halep face 4-0 după cel mai frumos punct al meciului și este tot mai aproape de câștigarea primului titlu de Grand Slam din carieră.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ora 17.58 Darren Cahill este fiecare dintre noi în aceste momente :))

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ora 17.54 Halep face 3-0 în setul trei și este la trei game-uri de o victorie istorică. Meciul lui Halep este în aceste momente precis, lipsit de greșeală, calculat la milimetru. Este un meci de infarct și pentru cei din tribune, și pentru cei care o urmăresc din fața televizoarelor.

ora 17.50 Halep reușește break-ul și este 2-0 în decisiv. Urmează la serviciu.

ora 17.45 Simona începe foarte bine primul serviciu. Este 1-0 pentru ea, cu Stephens care urmează la serviciu. Jucătoarele au avut și o pauză de vestiar înainte de debutul setului 3.

ora 17.36 Minge de set fructificată de Simona Halep pe serviciul adversarei. Este 3-6, 6-4. HALEP DUCE MECIUL ÎN DECISIV! HAI, SIMONA!!!!!!!

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ora 13.31 Halep își face serviciul într-un foarte important moment al meciului. Este 5-4, iar Halep este la un game de setul 3.

ora 17.27 Stephens își face game-ul și egaleză la 4. Urmează Halep la serviciu, într-un moment crucial pentru deznodământul acestui meci.

ora 17.23 Halep se lovește din nou de zidul Stephens, care face rebreak și este 4-3.

ora 17.20 Simona reușește al doilea break la rând, iar jocul lui Stephens pare destructurat. Este 4-2 și urmează la serviciu.

ora 17.15 Simona face reabreak și preia conducerea meciului după mai bine de o oră epuizantă de joc. Tribuna „explodează” și scandează numele Simonei. Este o atmosferă de vis la Paris. Simona a reușit să câștige doua game-uri la rând la 0. Este 3-2 și asta e șansa lui Halep să ducă meciul în decisiv. Hai, Simona!

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ora 17.12 Trei mingi de break pentru Halep, care reușește rebreak-ul. Set-ul se echilibrează.

ora 17.04 Este 1-2 pentru Halep după ce ambele jucătoare și-au făcut serviciul, Halep reușind niște lovituri de-a dreptul spectaculoase. Halep a părut să revină în meci. Se joacă la cote maxime. Tensiunea este și ea aproape de paroxism.

ora 17.00 Sloane Stephens reușește break-ul și în debut de set doi. Este 3-6, 0-1, iar Halep trebuie să își regăsească calmul. Per total, din păcate, jocul lui Stephens a fost peste cel al lui Halep în această finală.

ora 16.55 Simona Halep se află la servă în acest prim game din set-ul doi. Să îi ținem pumnii.

ora 16.53 Sloane Stephens câștigă primul set după 41 de minute de  luptă și multe schimburi lungi și epuizante de mingi. Halep este nevoită să ia setul doi pentru a avea șansa la titlu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ora 16.48 Este 2-5, iar Stephens va servi pentru set. Simona Halep pare ezitantă.

ora 16.43 Din păcate, Simona Halep pierde și această șansă de a face break în primul set, iar Stephens se distanțează la 2-5.

ora 16.38 Simona Halep își face serviciul și se apropie de Stephens. Este 2-4 și Halep se pregătește să atace un nou break.

ora 16.34Am fost și eu fix în aceeași situație, când eram numărul 1 mondial, și am jucat contra lui Steffi Graf. Îmi place mult jocul Simonei, poate pentru că mă regăsesc și eu în el. Este o fată care nu se poate baza pe talie, așa cum am fost și eu, ce a fost nevoită să se dezvolte fizic și să realizeze un tenis diversificat, cu inteligență și viziune pe teren. E o muncitoare și merită să câștige Roland Garros-ul. Simona este capabilă să contracareze diferența de talie cu adversarele ei prin plasament, poziționare, angajament, tehnică. Halep servește mai bine ca mine, e mai completă ca mine, are nevoie doar de un declick mental. După ce va câștiga primul Grand Slam se va simți eliberată”, a spus fosta mare campioană Justine Henin (36 de ani), fost număr 1 mondial și câștigătoare a șapte titluri de Grand Slam, într-un interviu pentru L’Equipe, acordat înainte acestei finale de vis din cariera Simona Halep.

ora 16.33 Simona Halep luptă pentru șansa la un break, însă Stephens își face serviciul. Este 1-4 în primul set, dar Halep pare concentrată și gata să lupte în continuare pentru primul titlu de Grand Slam din carieră.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ora 16.29 Din păcate, Stephens face break-ul în acest prim set. Este 1-3 pentru jucătoarea din America în acest prim set. Hai, Simona!

ora 16.25 Simona își face din nou serviciul și este 1-2.  Ambele jucătoare par foarte concentrate și și-au intrat în ritm rapid. Este un început spectaculos de finală, ambele jucătoare evoluând aproape perfect.

ora 16.20 Simona Halep își face serviciul după un ultim punct câștigat după un schimb de 25 de mingi. Este 1-1.

ora 16.16 Darren Cahill a făcut câteva declarații și despre fani Simonei Halep, înainte de finala care se desfășoară chiar în aceste momente pe terenul central de la Roland Garros: „Imi este greu sa explic, ca sa fiu sincer. Am petrecut destul de mult timp in Bucuresti, dar si in Constanta, orasul ei natal, iar personalitatea enorma care este Simona in Romania e greu de explicat. Virginia Ruzici a castigat Roland Garros, dar de atunci nu cred ca a existat un sportiv in Romania care sa fie atat de urmarit ca Simona. (...) A luat-o putin prin surprindere, a inceput sa joace bine mai tarziu in cariera, dar a facut-o in stil de mare jucatoare, devenind numarul unu in lume. Este foarte iubita in Romania si merita acest lucru. Este o fata buna si cred ca multi oameni o admira. (...) Va fi o finală dificilă. Sloane este o adversară foarte puternică, loveşte mingea foarte tare. Îmi voi face jocul împotriva ei, aşa cum am făcut şi până acum. Suntem pe zgură, va fi ceva diferit, aşa că nu am aşteptări. Vreau doar să intru pe teren să-mi păstrez tactica şi să menţin lucrurile pozitive în fiecare secundă”.

ora 16.10 Mai multe lovituri câștigătoare pentru Stephens pe început de meci. Jucătoarea din SUA își face serviciul. Este 0-1.

ora 16.11 A început meciul dintre Simona Halep și Sloane Stephens, cu jucătoarea americancă la serviciu.

ora 16.08Este o profesionistă desăvârșită și are alături un fizioterapeut de foarte mulți ani. Este vorba despre Theo Cercel, tot un român care a lucrat cu mulți alti sportivi. Este fizioterapeutul ei de 6 sau 7 ani. Simona a investit la începutul carierei, iar acum vede beneficiile acelei investiții. La 16, 17 sau 18 ani muncești mult și nu vezi neapărat rezultatele, dar sunt lucruri care te ajută pe parcursul carierei. Asta a făcut Simona. Este o profesionistă în adevărat sens al cuvântului”, a precizat Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, într-un interviu acordat WTA.

ora 16.02 Trofeul Roland Garros a fost scos pe teren. Simona Halep și Sloane Stephens au ieșit la antrenamente. În câteva momente, începe meciul de legendă al Simonei Halep. Hai, Simona!!!!

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ora 15.56 Impresionată de meciul cu Muguruza, Nadia a venit la Paris special pentru a fi alături de Halep 

ora 15.55 Mai sunt câteva momente până când Simona Halep și Sloane Stephens vor ieși la încălziri.

ora 15.43 Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu vor fi în tribune la meciul Simona Halep de azi. Și Virginia Ruzici este alături de ea. Părinții Simonei Halep sunt și ei la stadion, însă, din superstiție, nu vor să vorbească  cu presa. Sunt însă încrezători că asta este ziua în care Simona Halep va ridica un trofeu de Grand Slam deasupra capului.

ora 15.40 „Acest Roland Garros a arătat progrese uriaşe pentru Halep la serviciu. De la agresivitate, la viteză şi plasament. De asemenea, a servit foarte bine în momentele cheie. Înainte, era mult mai chibzuită sub presiune, se simţea în serviciul ei teama. Acum nu mai e cazul, serveşte excelent când are mai multă nevoie. E clar că ea va face tot posibilul pentru a câştiga finala”, a spus antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, pentru Eurosport.

ora 15.34 Cristian Tudor Popescu crede că există o diferență majoră față de Halep de anul trecut și Halep din prezent. Evoluția ei ar putea fi descrisă printr-o singură frază: „Simona a învățat să greșească”.

ora 15.20 Acum 10 ani și o zi, Simona Halep câștiga titlul la junioare la Roland Garros. O învingea în finală pe românca Elena Bogdan, după o luptă dusă pe parcursul a trei seturi. Să îi ținem pumnii și în finala de azi. Hai, Simona!!!!

ora 14.55 Declarație de vis despre Simona Halep: „Va fi de neatins. Cred că va câştiga 3 din cele 4 turnee de Grand Slam”

ora 14.40 Probabil cea mai frumoasă declarație înainte de finala de azi de la Roland Garros: Ilie Năstase: A venit momentul şi pentru Simona. Când o să ia un trofeu de Grand Slam o să fie gurmandă, pe toate o să le ia

ora 14.29 AFP, comparație între Simona Halep și Sloane Stephens. Singurul capitol la care Halep este depășită de jucătoarea din SUA

ora 14.18 VEȘTI BUNE PENTRU SUSȚINĂTORII SIMONEI HALEP DIN CLUJ: Finala de la Roland Garros dintre Simona Halep şi Sloane Stephens va putea fi urmărită, sâmbătă, şi pe ecranul TIFF, din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, acolo unde s-au derulat peliculele din cadrul festivalului recent încheiat. Este a doua oară când organizatorii TIFF o susţin astfel pe Halep, intrarea fiind liberă. După finala din 2017, pierdută de Simona Halep la Roland Garros, organizatorii TIFF speră ca de această dată şansa să fie de partea numărului 1 mondial.

ora 14.17 Ilie Năstase, citat de news.ro: „După meciurile cu Kerber şi Muguruza, cred că Simona are şansele mai mari. Dar meciul e jucat pe teren, să fim atenţi, am mai avut situaţia asta cu Ostapenko. Dar la cum joacă şi la cum loveşte mingea, nu cred că i se mai poate întâmpla ce i s-a întâmplat anul trecut. Pe fata asta cu care joacă nu am văzut-o să joace extraordinar pe zgură, ci mai bine pe hard. Dacă joacă la fel ca ieri, nu văd cine o poate bate pe Simona. Stă bine în teren, loveşte bine şi puternic, a avut şi serviciul bun. Când ai un adversar care îţi returnează aşa bine, nu-ţi mai intră serviciul aşa cum vrei tu. Deci asta a fost problema, nu că a fost Muguruza bună, ci că a fost Simona foarte bună”.

ora 14.14 Simona Halep, în lojă la meciul lui Nadal din semifinalele Roland Garros. Cine este bărbatul care a însoțit-o


Pentru Simona Halep, aceasta va fi a patra finală din carieră la un turneu de Grand Slam, a doua din acest an, după Australian Open. Pentru că a ajuns în finala Roland Garros, Halep îşi va păstra locul I WTA şi în ierarhia ce va fi publicată luni.

Americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA, a ajuns în finala open-ului francez după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-4, pe compatrioata ei Madison Keys, locul 13 WTA. Stephens s-a impus într-o oră şi 17 minute. Ea a întrecut-o pe Keys şi în finala US Open de anul trecut, scor 6-3, 6-0.

Halep Stephens live

Foto: Agerpres

Sloane Stephens, jucătoarea care a câştigat toate finalele disputate


Sloane Stephens are şase trofee în carieră, din tot atâtea finale disputate: 2018 - Miami; 2017 - US Open; 2016 - Auckland, Acapulco, Charleston; 2015 - Washington DC.

Simona Halep, 26 de ani, şi Sloane Stephens, 25 de ani, s-au întâlnit de şapte ori până în prezent, românca triumfând de cinci ori, de două ori pe zgură.

Precedentele partide jucate de ele au fost următoarele:

- Turul I, Barcelona, 2012, Simona Halep, scor 6-4, 6-4;
- Optimi, Hobart, 2013, Sloane Stephens, scor 6-4, 6-0;
- Turul I, Australian Open, 2013, Sloane Stephens, scor 6-1, 6-1;
- Optimi, Roland Garros, 2014, Simona Halep, scor 6-4, 6-3;
- Sferturi, Miami, 2015, Simona Halep, scor 6-1, 7-5;
- Turul I, Washington, 2-17, Simona Halep, scor 7-6 (3), 6-0;
- Semifinale, Cincinnati, 2017, Simona Halep, scor 6-2, 6-1.

Sloane Stephens: Abia aştept să joc finala, este turneul meu favorit


Sportiva americană Sloane Stephens a declarat că abia aşteaptă să joace finala de la Roland Garros, contra Simonei Halep, subliniind că acesta este turneul ei favorit: „Este turneul meu favorit, sunt fericită să fiu în finală, abia aştept să joc în ultimul act”, a declarat Stephens la Eurosport, după victoria cu Madison Keys.

Halep Stephens live

Foto: Agerpres

Traseul Simonei Halep și a lui Sloane Stephens la actuala ediţie a Roland Garros


Simona Halep a avut un traseu mai greu până în finala French Open, faţă de adversara ei din ultimul act, americanca Sloane Stephens. Românca a fost nevoită să stea pe teren o oră şi 13 minute în plus faţă de câştigătoarea US Open.

Simona Halep, locul I WTA, opt ore şi 45 de minute petrecute pe teren până la finală, a obţinut următoarele rezultate:

Turul I - Alison Riske (SUA), locul 83 WTA, scor 2-6, 6-1, 6-1, într-o oră şi 24 de minute;
Turul II - Taylor Townsens (SUA), locul 72 WTA, scor 6-3, 6-1, 1h08;
Turul III - Andrea Petkovic (Germania), locul 107 WTA, scor 7-5, 6-0, 1h28;
Optimi de finală - Elise Mertens (Belgia), locul 16 WTA, scor 6-2, 6-1, 0h59;
Sferturi de finală - Angelique Kerber (Germania), locul 12 WTA, scor 6-7 (2), 6-3, 6-2, 2h14;
Semifinale - Garbine Muguruza (Spania), locul 3 WTA, scor 6-1, 6-4, 1h32.

Sloane Stephens, locul 10 WTA, şapte ore şi 32 de minute pe teren, a trecut de următoarele jucătoare:

Turul I - Arantxa Rus (Olanda), locul 106 WTA, scor 6-2, 6-0, 0h49;
Turul II - Magdalena Frech (Polonia), locul 136 WTA, scor 6-2, 6-2, 1h02;
Turul III - Camila Giorgi (Italia), locul 57 WTA, scor 4-6, 6-1, 8-6, 2h26;
Optimi de finală - Anett Kontaveit (Estonia), locul 24 WTA, scor 6-2, 6-0, 0h52;
Sferturi de finală - Daria Kasatkina (Rusia), locul 14 WTA, scor 6-3, 6-1, 1h10;
Semifinale - Madison Keys (SUA), locul 13 WTA, scor 6-4, 6-4, 1h13.

Halep Stephens live

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale