Roger Federer se impunea în urmă cu 15 ani ca nr.1 ATP. Cariera impresionantă a unui magician al tenisului

Data actualizării: Data publicării:
roger federer
Foto: Guliver/Getty Images

La 2 februarie 2004, legendarul jucător de tenis elveţian Roger Federer a ocupat, pentru prima dată, locul întâi în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis de câmp, potrivit www.atptour.com. De-a lungul carierei sale, Federer avea să se menţină pe prima poziţie ATP timp de 310 săptămâni, dintre care 237 au fost consecutive, relatează Agerpres.

2019 Australian Open - Day 3
Roger Federer, un magician al sportului alb. Deține numeroase recorduri în tenis Foto: Guliver/Getty Images

Roger Federer, unul dintre cei mai buni jucători de tenis de câmp din istorie, s-a născut la 8 august 1981, în Basel, potrivit www.rogerfederer.com, tatăl său fiind elveţian, iar mama sa sud-africană.

Pasionat de tenis de la o vârstă mică, la 11 ani a ajuns în topul juniorilor din Elveţia. La 14 ani era deja obişnuit cu programul competiţional, participând la 3-4 turnee în fiecare lună şi antrenându-se şase ore pe săptămână, pe lângă timpul dedicat pregătirii fizice. În acest timp, îi urmăreşte cu atenţie pe idolii săi, Boris Becker şi Stefan Edberg.

În 1995 este campion naţional la juniori şi începe să se antreneze la Centrul Naţional de Tenis al Elveţiei, din Ecublens. În 1998, câştigă titlul de juniori la Wimbledon, atât la simplu cât şi la dublu, iar la puţin timp devine jucător profesionist.

Roger Federer
Roger Federer în 2000 Foto: Guliver/GettyImages

Prima mare surpriză

Notorietatea pe plan internaţional avea să vină pentru Rorger Federer în 2001, când îl elimină în turul al patrulea la Wimbledon pe campionul en-titre Pete Sampras.

Roger Federer
Roger Federer în 2001 Foto: Guliver/GettyImages

Va cunoaşte triumful deplin la Wimbledon doi ani mai târziu, în 2003, după victoria în finală în faţa lui Mark Philippoussis. Tot în 2003, câştigă la dublu, alături de Max Mirny, Masters 1000. Iese victorios în şapte finale din cadrul Turneului ATP. Acest şir de succese îl propulsează aproape de primul loc mondial, situându-se cu puţin în urma lui Andy Roddick.

Nr.1 ATP, după Australian Open 2004

The Australian Open - Day 14
Roger Federer în 2004 cu trofeul Australian Open Foto: Guliver/Getty Images

Anul 2004 a însemnat pentru Roger Federer trei titluri de Mare Şlem, fiind prima performanţă de acest fel din cariera sa. Totodată, elveţianul a devenit primul jucător care reuşeşte o astfel de performanţă din 1988, când protagonist a fost Mats Wilander. Mai exact, Federer a ieşit învingător la Australian Open în faţa lui Marat Safin, moment în care a ocupat şi prima poziţie în clasamentul ATP.

Îşi păstrează titlul la Wimbledon, surclasându-l, în finală, pe Andy Roddick şi cucereşte US Open, în ciuda opoziţiei campionului din 2001, Lleyton Hewitt. Tot în 2004, câştigă Openul Elveţiei, primul turneu disputat în ţara natală, alături de trei reuşite la Masters 1.000 ATP.

Deşi 2005 începe prost pentru elveţian, după ce acesta pierde două titluri de Mare Şlam, în Australia şi Franţa, reuşeşte să revină, câştigând atât la Wimbledon, contra lui Roddick şi la US Open, contra lui Andre Agassi, cât şi în turneele ATP Masters Series 1000 şi ATP 500.

2006, cel mai bun an din carieră

2006 U.S. Open - Mens Final - Roger Federer vs Andy Roddick
Roger Federer câștigă finala cu Andy Roddick la US Open 2006 Foto: Guliver/Getty Images

Anul 2006 a fost cel mai bun din cariera lui Roger Federer, cu 12 titluri cucerite, 92 de victorii şi doar 5 înfrângeri, reuşind să se califice în 16 finale din 17 turnee disputate. Se impune la Wimbledon în faţa lui Rafael Nadal, la Australian Open contra lui Marcos Baghdatis şi la US Open contra lui Roddick. Principalul eşec al său a fost în faţa lui Nadal, în finala French Open.

Îşi păstrează supremaţia în clasamentul ATP şi în 2007, după alte trei titluri de Mare Şlem adăugate în palmares. A ieşit învingător la Open-ul australian fără să piardă un set pe tot parcursul competiţiei, record neegalat din 1980, când fusese stabilit de suedezul Bjorn Borg.  Îl învinge pe Nadal la Wimbledon, într-un meci considerat de mulţi ca fiind cea mai spectaculoasă finală de Wimbledon din 1980. Îl depăşeşte pe Novak Djokovic la US Open.

Mononucleoza și alte probleme de sănătate

Anul 2008 a fost mai puţin strălucitor pentru Federer, care, în prima parte a anului, s-a îmbolnăvit de mononucleoză, o infecţie ce cauzează simptome asemănătoare cu ale unei răceli puternice, inclusiv o stare avansată de oboseală. Problemele de sănătate au continuat pentru campionul elveţian, care, spre sfârşitul anului, se accidentează la spate. Chiar şi aşa, cucereşte US Open în faţa lui Andy Murray. Un succes unic în cariera sa a fost medalia olimpică de aur, la dublu, câştigată cu Stan Wawrinka la JO din Beijing.

Day Thirteen: The Championships - Wimbledon 2014
Roger Federer la Wimbledon Foto: Guliver/Getty Images

Principalul succes al lui Federer în 2009 a fost adăugarea în palmares a Openului francez, unde l-a înfruntat în finală pe Robin Soderling. Câştigarea titlului la Wimbledon a însemnat atingerea unui nou record: 15 titluri de Mare Şlem, depăşind, astfel, performanţa lui Pete Sampras, deţinător a 14 astfel de reuşite.

Prima cădere în clasament

Deşi a început bine anul următor, câştigând Australian Open, nu a reuşit să acceadă în semifinalele de la Openul francez şi Wimbledon, şi nici în finala de US Open. A căzut pe locul secund ATP. Nu mai reuşeşte nici un titlu de Mare Şlem în 2011, dar face o figură frumoasă la sfârşitul anului, în Turneul Campionilor, când l-a învins pe francezul Jo-Wilfried Tsonga. Termină pe locul trei ATP.

În 2012 a avut o revenire de formă, câştigând al şaptelea titlu la Wimbledon în faţa lui Andy Murray, în patru seturi. În semifinală, l-a întrecut pe numărul 1 mondial, Novak Djokovic. La patru săptămâni distanţă, îl întâlneşte, din nou, pe sârb, în finala disputată în cadrul JO de la Londra. Elveţianul obţine medalia de argint.

Un nou rezultat notabil este în 2014, când Roger Federer câştigă, împreună cu echipa Elveţiei, Cupa Davis, învingând Franţa.

La 26 iulie 2016, Roger Federer a anunţat că va lipsi de la Jocurile Olimpice de vară de la Rio, ratând şi restul sezonului competiţional, din cauza unor probleme la genunchi.

În 2017, Roger Federer a reuşit o victorie de senzaţie în faţa lui Nadal, în cinci seturi, în finala de la Australian Open. Dacă înaintea competiţiei, Federer ocupa locul 17 în clasamentul mondial de simplu, la finalul Grand Slam-ului australian revenise între primii zece jucători ai lumii. În acelaşi an, a impresionat prin prestaţia sa de la Wimbledon, unde nu a pierdut niciun set şi l-a spulberat pe croatul Marin Cilic în finală. A fost cel de-al optulea titlu de campion obţinut de Federer la Wimbledon.

2018, revenire pe prima poziție în clasamentul ATP

2019 Australian Open Official Draw
Roger Federer Foto: Guliver/Getty Images

Anul 2018 a debutat cu un nou triumf la Australian Open, unde jucătorul elveţian nu a pierdut niciun set până în finală, pe care a câştigat-o în cinci seturi în faţa lui Cilic. În luna iunie, Federer a revenit pe prima poziţie ATP, pe care a menţinut-o, însă, doar timp de o săptămână.

Recordurile lui Roger Federer

Până în prezent jucătorul elveţian a stabilit numeroase recorduri în tenis. A câştigat 20 de titluri de Mare Şlem, record istoric pentru un jucător de tenis.

Între octombrie 2002 şi noiembrie 2006, a fost în permanenţă printre primii zece jucători în clasamentul ATP. A reintrat în acest top-zece după victoria din 2017 de la Australian Open, în prezent aflându-se pe locul 6.

Roger Federer's Wimbledon Tennis Championships Wins
Roger Federer, de opt ori câștigător la Wimbledon Foto: Guliver/ Getty Images

Are în palmares, printre altele: opt titluri la Wimbledon, cifră record; şase titluri de Australian Open; cinci titluri consecutive la US Open, cifră record.

A disputat 30 de finale de Mare Şlem, la simplu, dintre care 10 consecutive.

A stabilit 27 de recorduri Guinness.

Printre distincţiile primite de Roger Federer se numără premiul ATPWorldTour.com de jucător favorit al publicului de 13 ori la rând (între 2003 şi 2015), precum şi premiul Stefan Edberg pentru fairplay, de 11 ori.

Pentru activitatea sa caritabilă, a fost distins cu premiul Arthur Ashe în anii 2006 şi 2013. A fost laureat de şase ori al premiilor Laureus, decernate sportivilor cu cele mai bune rezultate anuale, conform www.laureus.com.

În 2017, a primit un doctorat onorific din partea Universităţii din Basel, în acelaşi an fiind numit Cel mai bun sportiv elveţian al anului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri