Simona Halep a declarat, sâmbătă, că se simte foarte obosită după finala de la Doha și a recunoscut la finalul meciului cu Elise Mertens că s-a aflat la capătul puterilor în setul decisiv și că au apărut și niște probleme medicale.
Foto: Digisport.ro
„Mă simt tare obosită, am simţit deja din setul doi, mi se blocau muşchii de la spate... Băşica... Mi-a dat şi puţin sânge...”, a spus Simona Halep în exclusivitate pentru Digi Sport.
Simona Halep a jucat încântător timp de o oră, în finala turneului WTA de la Doha disputată cu Elise Mertens. Apoi, primele probleme pentru Simona au apărut după setul al doilea, pe care belgianca şi l-a adjudecat cu 6-4. Campioana de la Roland Garros a solicitat intervenţia medicului pentru nişte probleme la piciorul drept, niște bătături. Însă cu adevărat îngrijorătoare au fost durerile la spate, care au început să apară într-un moment crucial al meciului - la mijlocul setului decisiv. La scorul de 4-2 pentru Mertens, pe propriul serviciu, Halep s-a aplecat de două ori şi a dus mâna la spate, scrie digisport.ro.
Imediat după încheierea partidei, Simona Halep a plecat direct la vestiare, revenind ulterior pentru a participa la festivitatea de premiere.
Elise Mertens „a fost mai bună şi a meritat să câştige”, a recunoscut Simona Halep, cu fair-play. „Aşa a fost să fie, nu dramatizez, este o finală, un moment frumos”, a adăugat ea. Românca nu a dat vina nici pe întreruperea de ritm care s-a produs în momentul, destul de controversat, în care adversara ei a cerut time-out medical. „Nu pot să mă gândesc la time-out-ul medical al Elisei Mertens, pot spune doar că eu am fost obosită, nu am mai avut benzină”, a declarat Halep la Digisport.
Simona Halep ar trebui să participe săptămâna viitoare la turneul de la Dubai. Românca a dat asigurări că o va face și că nu are nicio problemă medicală. „La Dubai mă duc şi joc, nu am nicio accidentare, sunt doar obosită, am două zile şi o să-mi revin”, promite Simona Halep. Ea a câștigat în 2015 titlul la Dubai, iar anul trecut nu a participat din cauza unei accidentări.
Simona Halep a renunţat la ultima parte a competițiilor din sezonul trecut, după ce, în urma unui RMN, i-a fost descoperită o hernie de disc. În acest sezon, până la finala de la Doha, nu a părut să aibă probleme, însă efortul depus în ultima săptămână, la meciurile din Fed Cup şi în sferturile şi semifinalele din Qatar, şi-a spus cuvântul chiar când putea obţine primul titlu din 2019, notează Digisport.ro.