Un pakistanez care a apelat la serviciile unei escorte din Pitești a fost bătut și jefuit de 10.000 de euro

Data publicării:
Mașină de poliție parcată în timpul lansării campaniei de conștientizare a pericolului vitezei excesive în trafic numită "Vedere din spital", la o benzinărie de pe Autostrada Soarelui, marți 10 august 2021.
Un pakistanez care a apelat la serviciile unei escorte din Pitești a fost bătut și jefuit de 10.000 de euro. Foto: George Călin/Inquam Photos

Un bărbat de 33 de ani, din Pakistan, aflat în România, a fost jefuit de 10.000 de euro după ce a apelat la serviciile unei escorte, dar s-a trezit în apartament cu trei persoane care l-au atacat.

Incidentul a avut loc în luna ianuarie, însă cei trei suspecţi de tâlhărie calificată au fost prinşi săptămâna aceasta, informează News.ro.

Conform datelor din ancheta polițiștilor piteșteni, pakistanezul a luat legătura, pe 22 ianuarie, cu o tânără care avea un anunț pe internet prin care oferea serivicii sexuale.

Când femeia de 21 de ani a ajuns în apartamentul cetățeanului străin, aceasta l-a atacat cu un spray lacrimogen.

Ea venise însoțită de un bărbat de 27 de ani și o tânără de 17 ani, iar cei trei au furat o borsetă în care pakistanezul avea 10.000 de euro.

În urma anchetei poliției, cei trei suspecți au fost identificați. Bărbatul de 27 de ani a fost reținut pe 5 mai și este acum în arest preventiv. Acesta a mai fost condamnat în trecut pentru tâlhărie.

Cele două femei sunt cercetate acum sub control judiciar pentru tâlhărie.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri