Fostul ministru Victor Babiuc, condamnat alături de Gigi Becali, va putea ieşi zilnic din închisoare

Data publicării:
babicu crop

Victor Babiuc va trece la regim deschis de detenţie.

Decizia a fost luată de Judecătoria sectorului 5.

Prevederile privind regimul deschis sunt incluse în Legea 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată.

„Regimul deschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, pot presta munca și pot desfășura activitățile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială în afara penitenciarului, fără supraveghere”, potrivit articolului 24.

Victor Babiuc a fost condamnat la doi ani de detenţie în dosarul schimbului de terenuri între MApN şi Gigi Becali. Instanţa a decis însă că în cazul său se poate aplica măsura regimului deschis, chiar dacă pedeapsa este mai mare de un an, aşa cum prevede legea.

Cererile lui Gigi Becali şi Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsaţi să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse, marţi, de Judecătoria Sectorului 5. Hotărârea instanţei este definitivă.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri