Primăria Timișoara verifică deţinătorii de animale de companie. Ce acte cere echipa de control

Data publicării:
caine 3



Pentru început, acţiunea Primăriei Timișoara se va desfăşura în cartierul Freidorf şi are ca tematică verificarea şi informarea cetăţenilor cu privire la prevederile legale stipulate în HCL nr. 146/14.03.2013, referitoare la stabilirea unor măsuri pentru gestionarea câinilor cu şi fără stăpân din municipiul Timişoara şi a animalelor de companie.

Deţinătorii de animale sunt obligaţi să prezinte echipei de control următoarele documente:
- cartea de identitate a proprietarului;
- carnetul de sănătate al animalului, care să conţină vaccinurile periodice efectuate la zi, deparazitările, precum şi dovada microcipării animalului;
- să prezinte numărul de înregistrare în Registrul animalelor de companie, gestionat la nivelul Primăriei Municipiului Timişoara, una din condiţiile obligatorii pentru toţi deţinătorii de animale de companie;
- adeverinţa medical – veterinară privind sterilizarea câinilor cu stăpâni, dar fără valoare chinologică (fără rasă determinată sau metisaţi) din gospodăriile individuale, instituţii de stat sau private din municipiul Timişoara.

Primăria Timișoara precizează că ”nesterilizarea de către deţinători sau proprietari a câinilor fără valoare chinologică (fără rasă determinată sau metisaţi) din gospodăriile individuale, instituţii de stat sau private de pe raza municipiului Timişoara, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 lei”.

CITEȘTE: Start la campania de sterilizare a câinilor din Timișoara

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri