Live

Cîțu: Copiii între 6 și 12 ani nu mai trebuie testați la incidență peste 3 la mie. Vaccinații sunt scutiți de carantina de noapte

Data actualizării: Data publicării:
Florin Cîțu. Foto: INQUAM Photos/ Sabin Cîrstoveanu

Premierul Florin Cîțu a anunțat că în ședința de Guvern de azi vor fi aduse câteva modificări la hotărârea de săptămâna trecută, astfel încât să nu mai fie nevoie de testarea copiilor cu vârste între 6 și 12 ani în localitățile în care accesul la mai multe activități se face în baza certificatului verde. Persoanele vaccinate vor fi scutite de carantina de noapte, iar magazinele vor rămâne deschise și după ora 18:00 în localitățile cu incidență peste 4 la mie, a mai spus premierul.

Vom avea o şedinţă de Guvern la prânz pentru a adopta o hotărâre de Guvern care să modifice câteva dintre aceste măsuri. Nu se vor mai închide magazinele la ora 18:00, vom elimina această cerință, vom merge până la 6 la mie. Propunerea mea – și sper că așa a rămas – în zonele care sunt carantinate noaptea, cei care au certificat de vaccinare pot să iasă din casă. Nu mi se pare normal, dacă te-ai vaccinat și ai certificat de vaccinare, să ți se restricționeze în vreun fel activitatea. Am cerut ca hotărârea CNSU să includă această modificare”, a spus Cîțu.

Cei care sunt vaccinați nu pot fi restricționați pentru că unele persoane din România nu vor să se vaccineze. Dacă ești vaccinat poți să-ți permiți să-ți vezi de viață mai departe”, a adăugat premierul.

„Copiii între 6 și 12 ani nu vor mai fi testați peste 3 la mie. Sunt lucuri pe care le corectăm. Vreau ca România să rămână deschisă”, a adăugat el.

În actuala formă a hotărârii de Guvern, copiii cu vârste între 6 și 12 ani, care nu pot fi vaccinați, trebuie testați anti-COVID pentru a avea acces la resstaurante, la spectacole, sau alte activități, ceea ce presupune costuri suplimentare pentru părinți.

Nu închidem economia, avem certificatul verde care permite accesul la activități care rămân deschise în condiții de siguranță”, a adăugat Cîțu.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cîțu, după ruperea Alianței PSD-PNL la București: „E nevoie de un candidat de calibru și de la PNL nu poate fi decât Ciucă”

Cum au crescut acțiunile companiei Gabriel Resources de la începutul lunii februarie

Șefii PNL au discutat despre ieșirea de la guvernare. Blaga: „Se rupe hamul ori moare calul”

Cîțu, despre contribuția la sănătate: Ciolacu a dat ordin să fie oprit cu orice preț. Socialiștii vor să plătiți taxe mai multe

Partenerii noștri