Live

Redeschiderea școlilor, cerută în instanță

Data publicării:
Elevi la școală. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Asociația Școlilor Particulare cere în instanță redeschiderea instituțiilor de învățământ ale căror cursuri au fost suspendate de Comitetele județene pentru Situații de Urgență. Asociaţia susține că măsura luată de autorități este neconstituțională şi încalcă dreptul la educaţie al copiilor. În plus, reprezentanţii Asociaţiei atrag atenţia că statul acasă dăunează sănătăţii celor mici - care, pe zi ce trece, sunt tot mai predispuşi obezităţii sau scăderii imunităţii. Noul primar al Capitalei, Nicuşor Dan, spune însă că cel mai bine este ca elevii să rămână în continuare acasă.

Școlile din Capitală și-au suspendat activitatea fizică la 20 octombrie, după ce orașul intrase în scenariul roșu pe data de 19 octombrie. Teoretic, elevii ar trebui să revină în bănci săptămâna viitoare, marți. Totul depinde de evoluția situației epidemiologice, iar o nouă decizie cu privire la școli va fi anunțată luni, după o ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.

Între timp, însă, Asociația Școlilor Particulare a cerut în instanţă ca toate unităţile de învăţământ, de stat ori private, închise prin hotărâri emise de Comitetele județene pentru Situații de Urgență, să fie redeschise.

„Ieri (joi - n.r.) am depus în municipiul Cluj-Napoca, urmând ca astăzi (vineri - n.r.) și la începutul săptămânii viitoare să depunem în toate celelalte localități - București, Timișoara, Bacău, Sibiu, Alba - practic, în toate localitățile unde s-a dispus suspendarea activităților față în față”, a anunțat Christian Comșa, reprezentant al Asociației Școlilor Private.

Şi unii părinţi se plâng de închiderea şcolilor.

„E o stare de incertitudine generalizată. Părinții nu știu cum să se împartă între locul de muncă și casă. Vorbim de un segment de vârstă extrem de dificil, copiii preșcolari, copiii de grădiniță, care trebuie supravegheați și care trebuie să aibă pe cineva acasă cu ei, iar părinții sunt în pericolul de a-și pierde locul de muncă dacă nu se întorc”, susține Adina Stoenescu, directoarea unei școli private.

„Dacă ne uităm pe panta ascendentă și ținem cont că și panta descendentă va fi similară cu panta ascendentă, practic unitățile de învățământ vor fi închise până la primăvară cel puțin și atunci nu cred că este o soluție pe termen lung această școală online”, spune Christian Comșa.

Pediatrul Mihai Craiu susține şi el redeschiderea școlilor, dacă nu există focare. La fel și profesorul Alexandru Rafila.

„Cu siguranță la școală este cel mai sigur loc pentru un copil, într-o anume comunitate dată. La școală, în primul rând profesorul vrea să rămână sănătos și atunci va impune, cu mijloacele potrivite vârstei elevilor săi, acele strategii pentru a rămâne în siguranță cu toții”, argumentează dr. Craiu.

Pe de altă parte, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că şcoala ar trebui să continue online până când incidența noilor cazuri de COVID-19 va ajunge sub nivelul de 3 la mie în București. Nicuşor Dan atrage atenţia că elevii se pot îmbolnăvi la şcoală şi pot transmite boala mai departe.  

Peste 3.600 de unități de învățământ din ţară funcţionează acum în scenariul roşu.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 1.200 de elevi din Prahova învață online, după ce comuna lor a rămas fără gaze în plin ger, din cauza unei avarii

Confruntate cu un val de infectări Covid, autoritățile din Shanghai cer școlilor să țină cursurile online

Ciucă, la o videoconferință cu prefecții: Nu accept trecerea școlilor în online pentru că nu există termie în vreo școală

Un bebeluş de 2 luni a murit din cauza COVID-19

Partenerii noștri