Alexandru Rafila: Vom avea cel puțin 10.000 de cazuri noi de COVID, pe zi, până la sfârșitul lunii decembrie, în lipsa altor măsuri

Data actualizării: Data publicării:
aglomeratie pe strada oameni cu coronavirus ilustrativ
Pericolul noilor mutatii ale Covid -19. Foto: Guliver/GettyImages

E foarte posibil ca până în luna decembrie să fie instituită carantina pe zone mari, inclusiv în București, pentru că aceste cazuri noi care apar și sunt în creștere aduc la rândul lor alte cazuri noi, tot mai multe, a explicat profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, vineri seara, la Digi24.

„Procesul acesta nu s-a oprit și probabil până spre sfârșitul lunii decembrie, în lipsa altor măsuri - pentru că ne-am apropiat de o limită a măsurilor de un anumit tip, cele care sunt mai puțin restrictive - cred că numărul de cazuri la sfârșitul acestei luni va înregistra un număr cu cinci cifre, adică o să fie cel puțin 10.000 de cazuri pe zi. (...) La numărul acesta de cazuri, capacitatea de la terapie intensivă este, sigur, depășită, iar asta are consecință directă în ceea ce privește mortalitatea”, a spus Alexandru Rafila.

Profesorul a dat exemplul Cehiei, care are o rată a incidenței cazurilor de coronavirus în ultimele două săptămâni de cinci ori mai mare decât a României. „Noi avem o mortalitate în jur de 6, până în 6, Cehia a depășit 12, în condițiile unui sistem de sănătate mai robust decât în România. Asta îmi demonstrează că la un moment dat, când numărul de cazuri determină internări masive la terapie intensivă și lucrul acesta blochează, practic, accesul la servicii de sănătate calificate, de terapie intensivă, mortalitatea crește”, a arătat profesorul Rafila.

Măsuri mai dure, dar școlile să rămână deschise

„E puțin dur ceea ce spun, dar chiar sunt afectat de ceea ce spun, pentru că mă gândesc la această variantă și nu știu cum putem să o evităm decât dacă eventual urmăm un model care văd că este aplicat în Franța, chiar și în Germania - mai degrabă poate modelul din Germania - care, paradoxal, instituie măsuri de limitare a activităților economice, sociale, dar lasă școlile deschise, un lucru pe care eu personal îl agreez”, a menționat reprezentantul României la OMS.

El a adăugat că există studii foarte recente, în care se demonstrează că nu copiii sunt principala sursă de transmitere a bolii în această perioadă, ci mai degrabă aglomerația din mijloacele de transport în comun, care este răspunzătoare de majoritatea cazurilor de transmitere. „Lucrul acesta trebuie foarte serios luat în considerare”, a subliniat Alexandru Rafila.

În Franța sunt măsuri mai dure decât în Germania. „Franța are acum 48.000 de cazuri și dacă împărțim la 3 - pentru că ei sunt cam 60 de milioane, față de circa 20 de milioane în România - ar fi un echivalent de 16.000 de cazuri în România, cam aceasta ar fi corelația, deci au de două ori și jumătate mai multe cazuri decât noi”, a explicat profesorul Rafila. „Așa că Franța a trebuit să ia această măsură, târziu, dar ideea e următoarea: cu cât iei mai devreme măsura, atunci durata ei poate să fie mai mică”, a punctat președintele Societății Române de Microbiologie.

În urmă cu două zile, întrebat, tot la Digi24, dacă România ar trebui să impună carantina totală, Alexandru Rafila a răspuns: „În momentul de față, nu”.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta lumii pe care o știm de aproape 500 de ani ar putea fi înlocuită. România susține schimbarea
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Roxana Blagu de la trupa Trident, mesaj dureros pentru fiica ei, după ani de despărțire: “Am plâns. Am sperat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit