Live

Reacţii în presa internaţională după condamnarea lui Liviu Dragnea

Data actualizării: Data publicării:

Decizia Instanţei Supreme în dosarul lui Liviu Dragnea a făcut rapid înconjurul planetei. Din Statele Unite până în Franţa, Germania şi Australia, jurnaliştii străini au preluat informaţia. Presa îl descrie pe Liviu Dragnea drept adevăratul lider al guvernului şi aminteşte scandalurile politice în care a fost implicat de-a lungul timpului, inclusiv condamnarea din 2016, care l-a împiedictat să ajungă la Palatul Victoria.

"Instanţa din România l-a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pe puternicul lider al Partidului Social Democrat", scrie cotidianul The New York Times, una dintre cele mai citite publicaţii din Statele Unite. Jurnaliştii americani vorbesc despre problemele cu legea pe care le-a mai avut în trecut preşedintele PSD.

Condamnarea lui Liviu Dragnea a fost subiect de ştire şi pentru postul ABC News.

Informaţia a fost preluată şi de Euronews, în regim de breaking news. "Liderul partidului de guvernământ din România primeşte o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, pentru corupţie", titrează site-ul Euronews. Jurnaliştii vorbesc şi ei despre problemele penale ale lui Liviu Dragnea, despre manifestaţiile anticorupţie de anul trecut, dar şi despre protestul celor 100 de mii de susţinători ai PSD, de la începutul lunii.

Manifestaţiile din România sunt amintite şi de spaniolii de la "Vanguardia", în articolul în care vorbesc despre cei trei ani şi jumătate de închisoare primiţi de Dragnea, pe care-l consideră adevăratul lider al guvernului român.

Vestea condamnării liderului PSD a ajuns şi în Franţa - jurnaliştii de la "Le Figaro" amintesc că decizia nu e, totuşi, definitivă.

Ştirea despre condamnarea lui Liviu Dragnea a ajuns şi în presa olandeză. Ziariştii scriu în detaliu despre dosarul liderului PSD şi despre condamnarea sa din 2016, care l-a împiedicat să ocupe funcţia de premier. Scandalurile recente din justiţie au fost, de asemenea, menţionate de jurnaliştii olandezi.

Sentinţa în procesul lui Liviu Dragnea a fost relatată şi de agenţia chineză Xinhua.

Citiţi şi: Ce se va întâmpla după condamnarea lui Dragnea

                  Primul lucru care nu se va schimba după verdictul în cazul Dragnea
 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Judecătorii au anulat probele în dosarul de trafic de influență al lui Dragnea pentru vizita la Trump. Dosarul se întoarce la DNA

Drulă: Am văzut câteva din emisiunile lui Dragnea. Mi-au plăcut vreo două reţete, dar s-a stricat emisiunea când a vorbit de politică

Cristian Ghinea a depus plângere la DNA împotriva deciziei de clasare a dosarului „BMW-uri pentru Poliție”

Cioloș: Șansele României de a adera la Spațiul Schengen scad pe zi ce trece. În 2017 trebuia să intrăm

Partenerii noștri