Live

MAE bulgar o convoacă pe ambasadoarea Ucrainei în legătură cu drona prăbuşită. Ce spune Kievul despre incident

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Şefa diplomaţiei bulgare Velislava Petrova a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei la o întâlnire, luni, în urma prăbuşirii unei drone sâmbătă în apropierea graniţei cu România şi a unei conducte strategice de gaze, a declarat ministerul de la Sofia pentru AFP.

Anterior, Ministerul bulgar al Apărării precizase că dispozitivul era un tip de dronă „utilizat pe scară largă de forţele armate ucrainene”, adăugând imediat că „în prezent, nu există indicii că ar fi fost vorba despre un incident deliberat”.

Întâlnirea nu poate avea loc înaintea zilei de luni deoarece ambasadoarea Olesea Ilaşciuk se află în prezent la Kiev, a precizat echipa ministrului bulgar de Externe, potrivit Agerpres.

Ucraina a declarat sâmbătă că nu a vizat „în mod deliberat” Bulgaria şi a promis o anchetă.

„Suntem în contact strâns cu partea bulgară pentru a clarifica circumstanţele”, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Gheorghi Tîhîi.

„Putem afirma cu certitudine că armata ucraineană nu a direcţionat în mod deliberat nicio aeronavă către Bulgaria”, a adăugat el, fără a confirma oficial dacă drona era într-adevăr ucraineană.

Aparatul de zbor, ale cărui resturi au fost găsite sâmbătă, „a explodat în imediata vecinătate a punctului de trecere a frontierei Kardam, la graniţa cu România”, la „1.000 de metri” de o staţie de comprimare a gazoductului Trans-Balcanic, anunţase premierul bulgar Rumen Radev.

Prăbuşirea dronei pe un câmp de floarea-soarelui nu a provocat victime.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-au dus la biserică pentru nunta lui Ronaldo cu Georgina și au avut o surpriză uriașă! ”Momentul va rămâne în istorie”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Am fugit pentru că știam că o să mor”. Cum au ajuns medicii, spitalele și ambulanțele din Ucraina ținte ale dronelor rusești

Zelenski la Belgrad, într-o vizită cu miză geopolitică. Kievul vrea să desprindă Serbia de influența Moscovei: „O palmă pentru ruși”

Prima reacție a MAE după ce Bulgaria a anunţat că o dronă venind dinspre România a explodat în spaţiul său aerian

Zelenski dezvăluie înțelegerea cu SUA: rachete Patriot lunar, dar Kievul vrea mai mult. „Nu e suficient pentru apărarea noastră”

Partenerii noștri