Live

SUA: Organismul de monitorizare internă al NSA a declanşat o anchetă privind presupusa spionare a unor jurnalişti

Data publicării:
Organismul de monitorizare internă al NSA a declanşat o anchetă privind presupusa spionare a unor jurnalişti. Foto: Profimedia

Organismul de monitorizare internă al Agenţiei de securitate naţională (NSA) a SUA a anunţat marţi că lansează o anchetă asupra informaţiilor potrivit cărora organizaţia a spionat membri ai presei americane, relatează Reuters.

Biroul inspectorului general nu a identificat jurnalistul sau media care se află în centrul anchetei, dar decizia a fost anunţată la câteva luni după ce prezentatorul conservator de la Fox News Tucker Carlson a declarat că a auzit de la un avertizor de integritate că NSA îi monitorizează comunicaţiile într-un efort de a scurge informaţii compromiţătoare şi a-l scoate de pe post.

În luna iunie, NSA a luat măsura neobişnuită de a infirma public aceste alegaţii.

Această alegaţie este neadevărată. Tucker Carlson nu a fost niciodată o ţintă a Agenţiei şi NSA nu a avut niciodată planuri de a-i scoate programul din emisie”, a precizat NSA într-o postare pe Twitter, potrivit Agerpres.

Inspectorul general Robert Storch a precizat într-o declaraţie scrisă că biroul său „examinează respectarea de către NSA a exigenţelor autorităţilor legale şi a politicilor şi procedurilor Agenţiei privind colectarea, analiza, transmiterea şi diseminarea activităţilor, inclusiv a procedurilor de demascare, şi dacă astfel de acţiuni au fost bazate pe consideraţii inadecvate”.

Biroul inspectorului general a refuzat alte comentarii.

The Wall Street Journal a citat o persoană neidentificată care a afirmat că ancheta are legătură cu Tucker Carlson.

Fox News, o unitate a Fox Corp, este „mulţumită” să afle că presupusa supraveghere "va fi acum investigată independent", a declarat un purtător de cuvânt.

Un purtător de cuvânt al NSA a spus că agenţia „rămâne pe deplin angajată faţă de supervizarea riguroasă şi independentă asigurată de biroul Inspectorului general”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi jurnaliști ruși au fost arestați pentru „extremism”, fiind acuzați că au lucrat pentru Fundația lui Aleksei Navalnîi

Jurnaliștii care călătoresc cu Joe Biden, acuzați că fură din Air Force One: „Din bagajele lor se aud sunete de veselă”

„M-au lovit cu picioarele”. 5 jurnalişti independenți, arestaţi în Rusia. Unul dintre ei a filmat ultimul video cu Navalnîi în viaţă

Rareș Bogdan, despre jurnalista Digi24 bruscată de prefectul de Gorj: Statul funcționează. În Bruxelles nu poți merge liniștit după 22

Partenerii noștri