Live

Un container cu „material nociv” a dus la închiderea unui terminal al aeroportului din Budapesta

Data publicării:

Un terminal al aeroportului din Budapesta a fost închis miercuri seară pentru o scurtă perioadă de timp din cauza unui container supraîncălzit în care se afla un izotop, a declarat un purtător de cuvânt al Autorităţii ungare de management al dezastrelor, citat de Reuters, transmite Agerpres.



„Material nociv pentru sănătate nu a ajuns în mediu", a declarat Marton Hajdu pentru Reuters, adăugând că terminalul 2B a fost închis pentru a facilita o investigaţie rapidă.

„Pasagerii sunt în siguranţă perfectă", a precizat el.

Terminalul a fost închis între 19.30 ora locală (17.30 GMT) şi circa 22.30, fiind afectate opt zboruri care urmau să plece şi opt care urmau să sosească, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului din Budapesta, Laszlo Kurucz.

Pasagerii şi echipajul zborului care a transportat containerul şi pasagerii de pe aeroport nu au fost în pericol, potrivit informaţiilor furnizate de Autoritatea de management al dezastrelor, a precizat Hajdu.

Oficialii nu au precizat ce zbor a fost afectat sau despre ce izotop era vorba.

Agenţia naţională de ştiri MTI a relatat că materialul din container era iridiu, comandat de o companie ungară din oraşul rus Dimitrovgrad. Potrivit sursei citate, containerul a ajuns la Budapesta cu un zbor venit în cursul serii de la Istanbul.

Gabor Kaszas, un oficial al companiei, Izotop Intezet Kft, a fost citat de MTI cu afirmaţia că o creştere a temperaturii este normală când astfel de materiale sunt transportate.

Izotop Intezet este o companie axată pe cercetare, dezvoltare şi producţia de radioizotopi utilizaţi în sănătate, cercetare şi industrie.

Un fotoreporter al Reuters aflat pe aeroport a văzut pompieri intrând într-un avion al Turkish Airlines parcat pe pistă.

Nici aeroportul, nici autoritatea de management nu au confirmat că zborul afectat a fost operat de Turkish Airlines, menţionează Reuters, adăugând că nu a putut obţine până acum o reacţie oficială din partea companiei.

Datele de pe site-ul aeroportului arată că zborul TK1037 de la Istanbul a aterizat la Budapesta la ora locală 19.07, cu puţin timp înainte ca terminalul să fie închis.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Cea mai proastă din istorie. E șocantă”. O româncă a fost ”pusă la zid” pentru ce a făcut la Londra

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul feminim 8+1 al României a câștigat aurul la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Comercianţii de combustibili din Ungaria au primit termen de două săptămâni să scadă preţul la carburanţi

Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat. Să vină, în sfârşit, epoca suveraniştilor

Va fi deschis un nou punct de trecere la frontiera dintre România și Ungaria

Partenerii noștri