Live

Djokovic, un nou record! A câştigat Australian Open a şaptea oară

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Tenismenul sârb Novak Djokovic, locul I ATP, a câştigat a şaptea oară Australian Open, după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 6-2, 6-3, pe spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP. Sârbul împărțea, până astăzi, recordul de victorii cu Roy Emerson şi Roger Federer, care au câte şase trofee.

Foto: GettyImages

Finala desfăşurată duminică a durat două ore şi patru minute. Djokovic a câştigat al 28-lea meci din cele 53 jucate cu Nadal.

Djokovic va primi un premiu de 4,1 milioane de dolari australieni (aproximativ 2,95 de milioane de dolari americani) şi 2.000 de puncte ATP, în timp ce Nadal va încasa 2,1 milioane de dolari australieni (1,5 milioane de dolari americani) şi 1.200 de puncte ATP.

Sârbul a ajuns la 15 turnee de grand slam câştigate, dintre care trei la rând. Cel actual, de la Melbourne, vine după Wimbledon şi US Open, sezonul trecut. El s-a mai impus la Melbourne în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015 şi 2016 şi a devenit cel mai titrat tenismen din istorie la acest grand slam, depăşindu-i pe Roger Federer, care a câştigat de şase ori, ultima dată anul trecut, şi pe Roy Emerson, tot cu şase trofee.

Nadal rămâne cu un o victorie la AusOpen, în 2009, şi cu patru finale pierdute. Însă aceasta a fost cea mai dureroasă - tenismanul spaniol a pierdut pentru prima oară în carieră o finală de Grand Slam în minimum de seturi.

Sârbul şi spaniolul și-au disputat trofeul de la Melbourne pentru a doua oară. În 2012, cei doi au oferit o finală epică, în care Djokovic s-a impus după cinci seturi şi cinci ore şi 53 de minute de joc. 5-7, 6-4, 6-2, 6-7, 7-5 a fost scorul în favoarea lui Novak Djokovic după cel mai lung meci din istoria confruntărilor cu Nadal, scrie digisport.ro.

A fost a opta finală de Grand Slam între numărul 1 şi numărul 2 mondial. Nadal s-a impus de patru ori, iar Djokovic în trei rânduri. Ultimul duel dintr-o finală de Grand Slam a fost la Roland Garros 2014, când Nadal a învins în patru seturi, 3-6, 7-5, 6-2, 6-4.

Sursa: News.ro, digisport.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Novak Djokovici a fost eliminat de la Australian Open

O jucătoare de tenis din Ucraina, care s-a refugiat în România când a început războiul, a ajuns în semifinalele Australian Open

Novak Djokovic a revenit pe primul loc în clasamentul ATP. Cine este cel mai bine clasat jucător român

La finala masculină de la Wimbledon 2023 a fost spectacol și în tribune. Vedete care au urmărit partida dintre Alcaraz și Djokovic

Partenerii noștri