Prețurile la energie vor continua să crească până la finalul anului. Banca Mondială estimează o majorare cu 24%

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
energie electrica ue
sursa: shutterstock.com/

Războiul din Orientul Mijlociu va majora preţurile la energie cu 24% până la finalul anului 2026, cel mai ridicat nivel de la invadarea Ucrainei de către Rusia (2022), anunță Banca Mondială (BM).

În scenariul de bază analizat de BM, dacă volumele tranzitate prin Strâmtoarea Ormuz revin până în octombrie la nivelul de dinainte de război, atunci costul materiilor prime va urca cu 16%, pe fondul majorării preţurilor la energie şi îngrăşăminte, dar şi la unele metale strategice.

Țiţeiul Brent din Marea Nordului, folosit ca referinţă globală în piață, ar urma să se tranzacţioneze în 2026 la 86 dolari per baril. Faţă de anul trecut, când se tranzacționa la 69 de dolari per baril, avansul estimat este de 17 dolari per baril.

În prezent, cotaţia ţiţeiului Brent este cu 50% mai ridicată decât la începutul anului. În plus, preţul ar putea ajunge la 115 dolari per baril dacă facilităţile de gaze şi petrol din regiune rămân inaccesibile, iar exporturile se redresează lent.

„Războiul loveşte economia mondială în valuri cumulate: prima dată prin preţurile mai ridicate la energie, apoi preţurile mai ridicate la alimente şi, în final, o inflaţie mai ridicată, care va determina majorarea dobânzilor şi costurilor de împrumut”, avertizează economistul şef al Băncii Mondiale, Indermit Gil.

Atacarea infrastructurii energetice în țările din Golf şi perturbarea transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz au produs cel mai mare şoc energetic din istorie.

Vezi și: Avertisment de la Ministerul Energiei: Instabilitatea din Orientul Mijlociu menține prețurile gazelor la un nivel ridicat până în 2027

Blocajul din lanțul global de aprovizionare împinge preţurile spre noi maxime

Preţurile îngrăşămintelor ar urma să crească cu 31% în 2026, în urma unui avans de 60% al preţului la uree. Aceste evoluţii vor spori presiunile asupra aprovizionării cu alimente, erodând veniturile fermierilor şi ameninţând randamentele viitoarelor culturi.

Instituţia estimează că rata inflaţiei în economiile dezvoltate se va situa în medie la 5,1% în 2026, în scenariul de bază, de la un nivel de 4,7% anul trecut, în timp ce în ţările în curs de dezvoltare va ajunge la 5,8% dacă războiul se prelungeşte.

Inclusiv creşterea economiei mondiale are de suferit. Ţările în curs de dezvoltare ar urma să înregistreze un avans de doar 3,6% în 2026, faţă de estimarea anterioară de 4%, informează Reuters.

Vezi și: Conflictul din Orientul Mijlociu perturbă rutele aeriene low-cost. Mai multe companii au decis să reducă numărul de curse