Relansarea economică vine la pachet cu ambiguități. CCF: Fiecare interpretează cum vrea noile norme fiscale
Camera Consultanţilor Fiscali (CCF) a solicitat Ministerului Finanţelor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) să emită clarificări urgente privind aplicarea modificărilor introduse prin Legea 239/2025 şi OUG 89/2025 privind eşalonările la plata datoriilor.
Lipsa unor precizări unitare generează blocaje şi interpretări diferite la nivelul organelor fiscale.
„Modificările fiscale introduse în privinţa eşalonărilor la plată ale datoriilor, prin cel de-al doilea pachet fiscal (L239/2025) şi Ordonanţa trenuleţ (OUG 89/2025), trebuie completate cu precizări imediate de aplicare practică pentru a soluţiona problemele de interpretare întâmpinate de organele fiscale. În acest sens, Camera Consultanţilor Fiscali a trimis o adresă către Ministerul Finanţelor şi ANAF”, transmite CCF.
Camera Consultanţilor Fiscali este o organizaţie profesională de utilitate publică, persoană juridică fără scop lucrativ, cu patrimoniu şi buget propriu. Este constituită din consultanţi fiscali, consultanţi fiscali asistenţi care au dobândit această calitate, precum şi societăţile de consultanţă fiscală, autorizate de Cameră, în condiţiile prevăzute de OG 71/2001, privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Probleme identificate
Una dintre problemele de interpretare este legată de contractul de fideiusiune, adică cel menit să asigure o garanţie personală prin care o persoană se obligă faţă de un creditor să execute obligaţia debitorului, în cazul în care acesta nu o face, menţionează organizaţia.
Conform noilor prevederi fiscale, nu este clar între cine se încheie şi se semnează contractul de fideiusiune, în condiţiile în care Codul de procedură fiscală şi Codul civil au prevederi diferite privind părţile acestui contract.
Astfel, pe de o parte, potrivit normei legale speciale (din Codul de procedură fiscală), contractul de fideiusiune se încheie de către debitorul persoană juridică cu beneficiarul real al acestuia şi se prezintă organului fiscal (creditorul bugetar), în timp ce Codul civil stabileşte ca părţile în contractul de fideiusiune ar fi fideiusorul - beneficiarul real al debitorului în acest caz şi creditorul bugetar (organul fiscal).
În această situaţie de conflict legislativ devine aplicabilă norma legală cu caracter special, iar drept urmare acest contract nu se încheie între un fideiusor şi creditorul bugetar, ci între debitor şi fideiusorul indicat şi stabilit chiar prin norma legală specială, respectiv beneficiarul real al persoanei juridice, susţin reprezentanţii organizaţiei.
O altă problemă neclară identificată de Camera Consultanţilor Fiscali este aceea dacă fideiusorul trebuie să fie o persoană care să aibă capabilitatea patrimonială dovedită de a satisface creanţa, iar organul fiscal este obligat să verifice efectiv această capabilitate patrimonială înainte de a accepta contractul de fideiusiune prezentat de debitorul persoană juridică.
Totuşi, aspectul privind capabilitatea patrimonială a fideiusorului unui debitor persoană juridică, spre deosebire de fideiusorul debitorului persoană fizică, nu este reglementat de Codul de procedură fiscală, iar în acest caz ar trebui să se aplice prevederile Codului civil.
Astfel, în cazul debitorului persoană juridică, fideiusorul stabilit prin lege către stat (creditor) în persoana beneficiarului real nu trebuie să facă dovada capabilităţii sale patrimoniale de a satisface creanţa negarantată de debitor, răspunzând însă cu întregul său patrimoniu, precum şi cu veniturile pe care le obţine, iar în schimb fideiusorul pe care îl alege un debitor persoană fizică, fără a fi impus de creditor, trebuie să facă dovada capabilităţii sale patrimoniale de a satisface creanţa garantată.
Potrivit sursei citate, o altă neclaritate este legată eventualitatea unui contract de fideiusiune asupra eşalonărilor la plată acordate debitorilor cu risc fiscal mic. În acest caz, cu toate ca nu există prevederi exprese din care rezultă că s-ar impune contract de fideiusiune, în urma interpretării coroborate a tuturor prevederilor legale incidente, CCF apreciază că este necesară prezentarea contractului de fideiusiune.
